Dacia Unirea Brăila vs FC Petrolul Ploiești
Recapitulare
Petrolul a supravieţuit la Brăila, câştigând la limită un meci în care s-a văzut condusă în două rânduri pe tabela de marcaj. Gazdele au avut 1-0 şi 2-1, însă “lupii” s-au impus, în cele din urmă, cu 3-2, graţie reuşitelor lui Herea, Saim Tudor şi Arnăutu.
Începută cu un minut de protest al fotbaliştilor Daciei, cei care au ales, astfel, să sanctioneze lipsa de implicare a autorităţilor locale, confruntarea de la Brăila nu a continuat cu scenariul pe care l-am fi sperat şi care ar fi fost de aşteptat, judecând după diferenţa existentă în clasament între cele două echipe. Petroliştii au intrat greu în joc şi, până să se dezmeticească, s-au văzut conduşi pe tabela de marcaj, după ce Bebey (15) a driblat scurt în marginea careului de 16 metri şi l-a învins, apoi, pe Tordai, cu un şut plasat lângă bara din stânga portarului petrolist.
„Lupii” au căutat să reacţioneze cât mai rapid şi au pornit asediul la poarta gazdelor, semnalul fiind dat de către Ştefănescu (16 – incursiune pe stânga, încheiată cu un şut-centrare ce a trecut paralel cu linia porţii şi 17 – şut din unghi, la colţul scurt, pe direcţia portarului). Danci a luat la ţintă, apoi, blocajul fundaşilor adverşi, în două rânduri, pentru ca Herea (33) să irosească marea ocazie a primei reprize, atunci când, scăpat singur cu Avram pe zonă centrală, n-a reuşit să-l dribleze pe portarul gazdelor. Herea (35 – lovitură de cap, prinsă de portar şi 38 – şut de la 13-14 metri, lateral dreapta, puţin pe lângă colţul lung) a fost în prim-plan şi la următoarele oportunităţi ale „găzarilor”, Saim Tudor (40) nu şi-a reglat ţinta la un şut expediat din marginea careului mare, iar prima repriză s-a încheiat cu un fault cerut de Arnăutu în careul advers, sancţionat, însă, de către arbitrul Buşi doar cu un cartonaş galben arătat atacantului petroliştilor.
Partea a doua a început cu o perioadă de oarecare acalmie, însă după zece minute s-a dezlănţuit „nebunia”. HEREA (57) a restabilit echilibrul pe tabela de marcaj, cu un şut de la 14 metri, trimis în vinclul din stânga lui Avram, dar, după doar câteva secunde, fundaşul dreapta al gazdelor, Niţă (58), a avansat nestingherit pe banda sa până la 8 metri de buturile petroliste, şi, cu un şut la care Tordai n-a avut replică, i-a readus pe brăileni în avantaj.
Din fericire, Petrolul a egalat imediat, SAIM TUDOR (59) găsind un culoar favorabil cu o lovitură de cap expediată de la 10-12 metri, lateral dreapta, şi, într-un final, echipa ploieşteană a trecut în avantaj, ARNĂUTU (61) reuşind, cumva, să împingă balonul în plasă din faţa porţii, la o fază la care Avram reuşise să respingă şuturile lui Ciocâlteu şi Saim Tudor.
Meciul putea fi încheiat definitiv cu câteva minute înainte de final, dar Ciocâlteu (83) n-a ajuns la o centrare a lui Herea, pentru ca, imediat, acelaşi Herea să rateze, incredibil, din faţa porţii. Astfel, „lupii” şi-au procurat un final cu emoţii, pe care, însă, l-au gestionat cu bine, şi au supravieţuit, astfel, unui joc care le-a ridicat mai multe probleme decât ar fi fost, poate, de aşteptat.
Petrolul rămâne pe locul patru în clasament, ierahira fiind, practic, nemodificată în partea superioară după etapa de azi, iar în runda următoare va juca, pe teren propriu, cu Ripensia Timişoara, meciul urmând să se dispute vineri, de la ora 18.00.
Foto: Sorin Pană/www.sportpictures.eu
Dacia Unirea Brăila – FC Petrolul Ploieşti 2-3 (1-0)
Marcatori: Bebey (15), Niţă (58)/Herea (57), Saim Tudor (59), Arnăutu (61)
Dacia Unirea: R. Avram (cpt) – Niţă, Pleşa, Hamza, Manu – Lu Yuefeng – Coteţ (72 Hîmpea), Van Den Driest (65 Vitan), Ciucureanu – Bebey, Mucuţă (80 Le Matyer). Antrenor: Florentin Petre.
FC Petrolul: Tordai – Olaru, Antoche, Cazan (34 Plămadă), Ţigănaşu – Chindriş (cpt), Danci – Saim Tudor, Herea (89 N. Popescu), Ştefănescu (60 Ciocâlteu) – Arnăutu. Antrenor: Octavian Grigore.
Au arbitrat: Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) – Ciprian Iovu (Botoşani) şi Iulian Cătălin Brânză (Botoşani).
Arbitru de rezervă: Sergiu Mavriche (Bacău).
Observatori: Constantin Gheorghe (Suceava) şi Gabriel Ion Pop (Bacău).
Detalii
Dată | Oră | League | Sezon |
---|---|---|---|
03/11/2018 | 12:00 | Liga 2 | 2018-2019 |
Rezultate
Club | Scor final |
---|---|
Dacia Unirea Brăila | 2 |
FC Petrolul Ploiești | 3 |