FC Petrolul Ploiești vs FC Rapid București

FC Petrolul Ploiești vs FC Rapid București

vs

Recapitulare

Petrolul a reușit să regăsească gustul victoriei, în derbiul disputat, în acestă seară, pe „Ilie Oană”, cu Rapid București. „Lupii” s-au impus cu 2-0, după golurile marcate de către Buhăescu (6) și Botic (90+1).

Pe „Ilie Oană” s-au aflat față în față două echipe cu mare „foame” de puncte, Petrolul și Rapid fiind, practic, obligate să câștige pentru a nu pierde contactul cu zona superioară a clasamentului. Miza era, astfel, mare, iar „lupii” au fost cei care au părut să facă față cel mai bine presiunii, reușind să găsească repede drumul spre gol. Constantinescu a centrat, de pe dreapta, în zona opusă a careului advers, Saim a recentrat în fața porții, de unde BUHĂESCU (7), venit din spate, fără marcaj, a reluat, de la 6 metri, sub transversală, deschizând, astfel, scorul!

Trupa lui Moldovan a încercat, mai apoi, să aplice lecția pragmatismului, și i-a ieșit până la pauză, după o primă repriză în care ambele echipe au fost aproape de gol. Rapidiștii au fost periculoși la fazele fixe, Kitanov respingând, de lângă bară, la devierea lui Dandea (22), iar Crișan (31) ratând, cu o reluare de cap, din marginea careului mic, pentru ca, la cealaltă poartă, Drăghia să se evidențieze la șuturile periculoase trimise de către Roige (13) și Saim Tudor (29).

Parte a doua a fost, mai degrabă, una a suferinței. Atât în joc, pentru că precipitarea a caracterizat prestația ambelor combatante, cât și pentru cele trei puncte, petroliștii luptând din greu pentru o victorie absolut necesară! Pe care, în cele din urmă, și-au securizat-o după reușita frumoasă, din prelungiri, a lui Manuel Botic (90+1/șut de la 14 metri, fără preluare, în stânga lui Drăghia), luând, astfel, o gură mare de oxigen, într-un moment în care lupta pentru accederea în primele șase pare mai încinsă ca niciodată.

Astfel, cu primul succes obținut, la Ploiești, în fața Rapidului, după 20 de ani, precedenta victorie datând din aprilie 2000, Petrolul ajunge la cota 17 în clasament și ține aproape de zona de play-off. Urmează, acum, o nouă pauză pentru „lupi”, cei care vor juca următorul meci de campionat pe 18 noiembrie, tot pe „Ilie Oană”, cu Aerostar Bacău (ora 19.00).

Foto: Cristi Stavri.

FC Petrolul Ploiești – Rapid București 2-0 (1-0)

Marcatori: Buhăescu (6), Botic (90+1).

FC Petrolul: Kitanov – Olaru (88 Răuță), Meijers, Huja, Țicu – Salifu (79 Ekollo) – Constantinescu (55 Enache), Lax (88 Botic), Roige (cpt), Saim Tudor (79 Diarra)- Buhăescu. Antrenor: Viorel Moldovan.

Rapid: Drăghia – Voicu (cpt), Dandea, Crișan (83 D. Benzar), Finica – Jorza, R. Lazăr (46 Drăghiceanu), Pănoiu – Sefer, Bălan (99 Pop), Hlistei. Antrenor: Mihai Iosif.

Au arbitrat: Andrei Antonie (București) – Mihăiță Necula (București) și Cosmin Vatamanu (București).

Arbitru de rezervă: Valentin Porumbel (Oltenița).

Observatori: Mircea Bucur (Tg. Mureș) și Constantin Gheorghe (Suceava).

Detalii

Dată Oră League Sezon
06/11/2020 19:00 Liga 2 2020-2021

Teren

Stadion Ilie Oană
Strada Alexandru Vlahuță 1, Ploiești, România

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
FC Petrolul Ploiești112
FC Rapid București000

FC Petrolul Ploiești

2Marian Fernando Huja Fundași
3Bart Adrianus Johannes Meijers Fundași
5Valentin Țicu Fundași
15Alberto Olaru 23 Fundași
17Alexandru Saim Tudor 29 Mijlocași
21Robert-Daniel Enache 95 Mijlocași
29Sory Ibrahim Diarra 17 Atacanti
95Mihai Constantinescu 21 Mijlocași

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Universitatea Craiova

Stadion Ilie Oană
Cupa Romaniei

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043