25 de ani de la o victorie istorică!

Cu fix un sfert de veac în urmă, Petrolul răsturna calculele hârtiei și aducea, pentru a doua oară în istorie, Cupa României la Ploiești. Un trofeu obținut după o finală dramatică, ale cărei ecouri au răzbătut mult peste ani, și în fața unui adversar, Rapid București, protejat de mulți și considerat, în consecință, drept mare favorit la victorie.

Finala din 1995 s-a disputat pe cel mai mare stadion al țării la acel moment, „Lia Manoliu”, cu peste 30.000 de spectatori în tribune, și a avut nevoie de prelungiri și lovituri de departajare pentru a-și decide câștigătoarea. După 80 de minute echilibrate, jocul s-a „aprins” pe final, petroliștii punctând primii, atunci când Claudiu Andreicuț (82) a reluat în plasă un balon respins în față de către portarul Leontin Toader, la o lovitură liberă executată, de la distanță, de Cristian Zmoleanu. „Cupa” părea să ia drumul Ploieștiului, dar Rapidul a fost băgat, din nou, în joc, atunci când Iulian Chiriță a fost lăsat să înscrie dintr-un ofsaid evident, cu două minute înainte de final!

În prelungiri nu s-a mai marcat și s-a ajuns, astfel, la loteria penaltiurilor, acolo unde „găzarii” au mers șnur. Rând pe rând, Cristian Zmoleanu, Octavian Grigore, Marian Grama și Claudiu Andreicuț l-au „executat” pe Leo Toader, iar, atunci când s-a ajuns la cea de-a patra serie, Ștefan Preda a apărat penaltiul bătut de către Florin Frunză, oferindu-i șansa lui Valeriu Răchită să dea lovitura decisivă. Și „căpitanul” de atunci al „galben-albaștrilor” nu a greșit, așa încât, după 32 de ani, Petrolul cîștiga, din nou, Cupa României.

Iată, însă, caseta jocului disputat pe 21 iunie 1995, cu mențiunea că astăzi, pe tot parcursul zilei, pe contul oficial de Facebook al clubului nostru vom retrăi povestea acelei finale de neuitat.

FC Petrolul Ploiești – Rapid București 1-1 (5-3, pen.)

Au marcat: Andreicuț (82)/I. Chiriță (88).

La loviturile de departajare au transformat: Zmoleanu, Grigore, Grama, Andreicuț, Răchită / Lupu, I. Chiriță, Vlădoiu. A ratat: Frunză.

FC Petrolul: Ștefan Preda – Daniel Chiriță (41 Eugen Baștină), Octavian Grigore, Valeriu Răchită, Gheorghe Bălăceanu, Gheorghe Leahu, Marian Grama, Mihai Pârlog, Marcel Abăluță, Cristian Zmoleanu, Daniel Zafiris (67 Ioan Claudiu Andreicuț). Rezerve: Iulian Cadar – Adrian Toader, Gheorghe Matei, Alexandru Clement. Antrenor principal: Ion Marin. Antrenori secunzi: Eduard Iuhasz și Gheorghe Niculescu.

Rapid: Leontin Toader – Adrian Matei, Romulus Bealcu, Georgică Vameșu (77 Florin Frunză), Cezar Zamfir, Tiberiu Curt, Ionel Chebac (58 Dorel Mutică), Dănuț Lupu, Florin Constantinovici, Ion Vlădoiu, Iulian Chiriță. Antrenor: Sorin Cîrțu.
Au arbitrat: Ion Crăciunescu – Zoltan Erdei și Nicolae Grigorescu.

Următorul meci

FC Voluntari vs FC Petrolul Ploiești

Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11737
21732
31730
41729
51725