Farul Constanța – FC Petrolul 3-1/Scurt-circuit la Ovidiu!

Seria de nouă meciuri fără înfrângere în Superliga s-a încheiat, pentru Petrolul, pe terenul campioanei en-titre, Farul Constanța. La Ovidiu, „lupii” au suferit cel de-al treilea eșec din campionat, scor 1-3, părăsind, momentan, zona de play-off a clasamentului.

Petrolul a ieșit din parcursul de metronom pe care și-l impusese din 18 septembrie încoace, adică de când pierduse ultimul joc oficial, în fața campioanei din urmă cu două ediții, CFR Cluj. Acum, la Constanța, trupa lui Florin Pîrvu s-a înclinat în fața deținătoarei la zi a titlului, Farul Constanța, după un joc în care n-a mai avut, în primul rând, siguranta defensivă din ultimele aproape două luni și jumătate.

E drept, însă, că povestea meciului se putea scrie altfel, dacă n-ar fi existat, la capătul primei jumătăți de oră, o fază din categoria „a fost sau n-a fost”! Huja a atins, atunci, mingea cu mâna, la centrarea din dreapta a lui Sîrbu, și, initial, „centralul” Florin Chivulete a judecat momentul în favoarea fundașului petrolist, lăsând jocul să meargă mai departe. Însă, la prima întrerupere și după ce a fost solicitat să revadă faza, Chivulete și-a schimbat decizia, arătând punctul cu var! Penaltiul a fost transformat de către Constantin Budescu (30), cel care, în chiar prima etapă a campionatului, pe când era îmbrăcat în tricoul „găzarilor”… irosea o lovitură de pedeapsă într-un meci cu Universitatea Cluj, iar Farul deschidea scorul și prelua, din acel moment, categoric frâiele partidei.

După pauză, elevii lui Gică Hagi s-au desprins decisiv. Louis Munteanu (52) a înscris la căpătul unui contraatac, după o pasă venită de la Rivaldinho, după care Ionuț Larie (78) a dus scorul la proporțiile unuia de forfait, punctând, cu capul, la o recentrare a celuilalt fundaș central al „marinarilor”, Mihai Popescu. Replica petroliștilor a venit tarziu, cu golul lui Paul PAPP (81), reușită care n-a avut darul decât să „îndulcească”, oarecum, diferența consemnată, la final, pe tabela de marcaj.

Petrolul rămâne, astfel, cu 26 de puncte, într-o ierarhie mai echilibrată ca niciodată. Pasul greșit de la Ovidiu a însemnat un regres de două locuri în clasament, formația noastră ocupând, momentan, poziția a șaptea, dar toate acestea rămân în urmă, atâta vreme cât, în prima zi a weekend-ului viitor, ne asteaptă „Primvs Derby”.

Așadar, vineri, 15 decembrie, de la ora 20.30, vă asteptam pe „Ilie Oană” la ultima „reprezentație” de acasă a anului, meciul de gală Petrolul – Rapid.

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu).

Farul Constanța – FC Petrolul 3-1 (1-0)

Marcatori: Budescu (30, pen), L. Munteanu (52), Larie (78)/Papp (81).

Farul: Aioani – Sîrbu, Larie (cpt), M. Popescu (79 Queiros), Dussaut – Vînă (89 Grosu), Artean, Grameni – Rivaldo (72 Mazilu), L. Munteanu (89 Grigoryan), Budescu (79 Dănuleasa). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Petrolul: Zima – Doua, Papp, Meijers, Huja (60 Dumitriu), Țicu (cpt) – Jefferson (60 Roman), Jair, Seto (75 Mitrov) – Musi (75 Răducanu), Grozav (89 Rădulescu). Antrenor: Florin Pîrvu.

Cartonașe galbene: Budescu (35), M. Popescu (54), Dussaut (61).

Au arbitrat: Andrei Florin Chivulete – Sebastian Eugen Gheorghe și Andrei Gabriel Constantinescu.

Rezervă: Horia Mladinovici.

Arbitru VAR: Iulian Dima.

Arbitru AVAR: Vasile Florin Marinescu.

Observatori: Marcel Vasile și Vasile Bratu.

Următorul meci

FCSB vs FC Petrolul Ploiești

Arena Nationala
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11635
21632
31630
41629
51627
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă