Echipa secundă a clubului nostru a pierdut, astăzi, meciul de deschidere din cadrul ediției 2025-2026 a Ligii 3. La Strejnic, FC Petrolul 2 a cedat la limită în fața lui CS Păulești, scor 1-2, toate cele trei goluri ale întâlnirii fiind marcate în partea a doua.
După o primă repriză anostă, jocul s-a animat la scurt timp după pauză, Augustin Dumitrache (53) reușind să-i aducă pe petroliști în avantaj, cu un șut din interiorul careului. Doar că elevii lui Bebe Bărbulescu și Valentin Bădoi n-au reușit să reziste până la final, iar oaspeții au întors scorul într-un interval de doar câteva zeci de secunde, prin același jucător. Laurențiu Sârbu (72 și 74) a pus, practic, indigoul peste cele două reușite: centrare din dreapta, apariție la colțul lung și reluare simplă în plasă!
În etapa viitoare, Petrolul 2 va avea de făcut o deplasare destul de lungă, urmând să joace pe terenul brăilenilor de la Unirea Traian. Partida se va disputa sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 17.00.
FC Petrolul 2 – CS Păulești 1-2 (0-0)
Marcatori: Dumitrache (53)/L. Sîrbu (72, 74).
Petrolul 2: Jercălău – Bădic (77 F. Sîrbu), Dudu, Al. Petre (cpt), Costache – Manghiniță – Constantinescu, Al. Dima (70 Leescu), Dumitrache, Rafinha (46 D. Ilie) – Răducan (63 Guiu). Antrenor principal: Bebe Bărbulescu. Antrenor secund: Valentin Bădoi.
CS Păulești: Voicu – Ghinea, G. Matei (cpt), Sanda (36 Călin), Berbecaru – Iordan (74 D. Andrei), Ghizdeanu – Sora, Țangulea (87 Bechir), Bobea (54 L. Sîrbu) – Ad. Petre (87 Brăileanu). Antrenor principal: Valentin Sinescu. Antrenor secund: Fadi Haddad.
Au arbitrat: Robert Avram – Levente Ungvari și Gargely Bedohazi.
Rezervă: Valentin Florescu.
Observatori: Cristian Măndiță și Aurel Ionescu.






