Grupă grea în Cupa României!

Universitatea Craiova, UTA Arad și CS Sănătatea Cluj sunt echipele pe care FC Petrolul Ploiești le va întâlni în faza grupelor din actuala ediție a Cupei Românei Betano.

Sorții nu au fost foarte favorabili cu echipa noastră, repartizându-i o grupă grea, atât prin prisma valorii adversarelor cât și a distanțelor pe care va trebui să le parcurgă, după tragerea la sorți efectuată astăzi.

Astfel, „lupii” vor face parte din Grupa B, alături de FCSB, Universitatea Craiova (provenite din Urna 1), UTA Arad (provenită din Urna 2), Gloria Bistrița și Sănătatea Cluj (provenite din Urna 3). Însă, conform regulamentului competiției, fiecare echipă va juca doar trei meciuri, întîlnind câte o echipă din cele trei urne valorice, iar gazde vor fi formațiile de eșalon inferior sau clasate mai slab în campionatul precedent.

Astfel, programul Grupei A va fi următorul:

Etapa 1 (28-30 octombrie):

CS Sănătatea – Universitatea Craiova

CS Gloria Bistrița – FCSB

UTA Arad – FC Petrolul Ploiești

Etapa 2 (2-4 decembrie):

FC Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova

UTA Arad – FCSB

CS Sănătatea – CS Gloria Bistrița

Etapa 3 (16-18 decembrie):

Universitatea Craiova – FCSB

CS Sănătatea – FC Petrolul Ploiești

CS Gloria Bistrița – UTA Arad

Primele două clasate vor avansa în faza sferturilor de finală, eliminatorie, acolo unde se vor împerechea cu formațiile calificate din Grupa A (CFR Cluj, Rapid București, FC Argeș, Metaloglobus, FC Dumbrăvița, CSM Slatina).

Următorul meci

FC Argeș vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Mioveni
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11124
21122
31122
41122
51120
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă