Încărcați cu moral și, mai important, cu șase puncte după ultimele două etape, „lupii” susțin, la Miercurea Ciuc, un examen extrem de important pentru acest moment al sezonului. Partida cu FC Csikszereda se joacă vineri, de la ora 17.00, și le poate aduce elevilor lui Eugen Neagoe evadarea din subsolul clasamentului.
Dacă nu mai departe de acum câteva etape puteam vorbi despre un meci Petrolul vs Csikszereda ca despre un adevărat duel al suferinței, iată că ultimele rezultate ale celor două combatante au transformat jocul de pe „Municipalul” Ciucan într-o întâlnire între două dintre cele mai în formă formații din Superliga. Gazdele vin după trei partide consecutive din care au adunat șapte puncte, în vreme ce petroliștii au „legat” victoriile în ultimele două etape, declanșând urcușul în clasament.
Înainte de plecarea către Harghita, Eugen Neagoe a avertizat asupra dificultății confruntării de vineri. „Va fi un meci greu, pentru că vom întâlni una dintre cele mai în formă echipe ale momentului. Le-am urmarit toate meciurile, am văzut că pierd foarte greu și, cu siguranță, au meritat rezultatele din ultima perioadă, pentru că au avut jocuri dificile și au reușit să treaca cu bine peste ele”, a spus Neagoe.
„Mi-am avertizat baietii, am avut o discutie cu ei și în această dimineață și le-am spus că ceea ce s-a întâmplat în ultimele două etape este, deja, istorie! Practic, dacă nu vom câștiga la Miercurea Ciuc se poate spune că am obținut degeaba ultimele victorii, pentru că tot acolo vom fi în clasament. Sper că au înțeles și știu că vom întâlni o echipă solidă, care face foarte bine și faza defensivă, o formație reactivă, care pleaca foarte bine pe contraatac atunci când are spații, așa că trebuie să fim foarte atenți. Îmi doresc să arătăm ca o echipă solidă, puternică, să facem faza defensivă perfect, să nu primim gol și, bineînțeles, să reușim să marcăm”, a mai spus tehnicianul petroliștilor. „Avem ceva probleme de lot, dar, din fericire, nu sunt accidentări serioase. Guilherme nu va face parte din lot, dar nu este ceva grav la el și va reveni săptămâna viitoare, la meciul din Cupa României cu UTA, iar Boțogan are o infecție la amigdale și nu-l putem folosi. În rest, toți ceilalți jucatori sunt apți”, a completat Eugen Neagoe.

Despre întâlnirea de la Miercurea Ciuc a vorbit și marcatorul golului de trei puncte din meciul cu CFR, Denis Radu. „Vom întâlni o echipă arțăgoasă, care a făcut jocuri foarte bune, dar mergem acolo cu gândul la victorie și am muncit foarte mult pentru asta! Ne-a crescut moralul după ultimele două etape și doar cu încredere poți să faci lucruri pe care nu crezi că le-ai putea face. Vrem să continuăm pe linia asta, pentru că numai prin rezultate pozitive ne putem asigura și un moral bun”, a spus Denis Radu. „Mă bucur, evident, că am marcat cu CFR, dar a fost un gol important pentru că ne-a adus victoria, altfel poate nu mai vorbeam despre el. Sper să reușesc să mai înscriu, sunt genul de jucător care se sacrifică pentru echipe, joc acolo unde e nevoie de mine și vreau să o fac cât mai bine”, a mai afirmat tânărul jucător al Petrolului.
La Miercurea Ciuc, cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare data Petrolul impunându-se cu acelasi scor: 2-1, în edițiile Ligii 2 din 2019-2020 și 2020-2021.
Partida de vineri va începe la ora 17.00 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Horațiu Mircea Feșnic (Cluj Napoca) – Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj Napoca). Rezervă: Vlad Baban (Iași). Arbitru VAR: Adrian Viorel Cojocaru (Galați) și Stelian Slabu (Brașov). Observatori: Adrian Vidan (București) și Ioan Mironaș (Piatra Neamț).

![FK_Csikszereda_vs_FC_Petrolul_Ploiești[1]](https://fcpetrolul.ro/wp-content/uploads/2025/10/FK_Csikszereda_vs_FC_Petrolul_Ploiesti1.jpg)




