După cinci meciuri consecutive fără înfrângere, „lupii” par să fi intrat într-o zonă de echilibru pe care au căutat-o multă vreme în acest sezon. Foamea de puncte este, însă, mare în continuare, iar mâine, în prima etapă a returului sezonului regular, Petrolul primește vizita Oțelului Galați, partida de pe „Ilie Oană” urmând să înceapă de la ora 14.30.
Trupa lui Eugen Neagoe se află în căutarea celei de-a doua victorii de pe teren propriu din acest sezon, dar, fără doar și poate, confruntarea cu Oțelul Galați va fi una extrem de dificilă. Oaspeții au avut un tur foarte bun și, clasați pe locul 6, par să fie capabili să se lupte pentru play-off. „Este o partidă foarte importantă, pe care ne dorim să o cîștigăm, pentru că avem mare nevoie de puncte. Îmi plus, la fel de important pentru mine este și ca suporterii să plece mulțumiți de ceea ce vor vedea, satisfăcuți de ceea vom arăta”, a spus Eugen Neagoe, cel care le-a trasat directivele elevilor săi. „Trebuie să fim echipa care conduce jocul, care impune ritmul și care controlează partida. Să marcăm goluri, nu doar gol, dar și să avem o prestație defensivă foarte bună”, a spus tehnicianul „galben-albaștrilor”, cel sub comanda căruia Petrolul a obținut 8 din cele 14 puncte adunate în acest sezon.

Problemele de efectiv nu lipsesc nici pentru această confruntare, de ultimă oră pe lista absenților riscând să figureze și Robert Sălceanu, cel care a acuzat o problemă medicală la antrenamentul din această dimineață. „Papp este suspendat pentru cumul de cartonașe, Prce, Dulca și Bogdan Marian sunt, în continuare, indisponibili, după ce au acuzat probleme medicale în ultima perioadă, iar Sălceanu s-a lovit și a ieșit, azi, din antrenament. Rămâne să vedem în orele urmptoare ce decizii vom lua, dar am încredere în toți jucători și sunt convins că absenții vor fi înlocuiți cu brio”, a comentat Eugen Neagoe.
Întâlnirea dintre FC Petrolul Ploiești și Oțelul Galați îl va avea la centru pe Rareș Vidican (Satu Mare), cel care va fi ajutat de la cele două linii de către Ioan Corb (Satu Mare) și Alexandru Filip (Constanța). Rezervă: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea). Arbitru VAR: Ionuț Coza (Cernica). Arbitru AVAR: Radu Ghinguleac (București). Observatori: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) și Paul Cazan (București).
Biletele se gasesc on-line, aici, iar la casa stadionului vor fi disponibile, mâine, începând de la ora 09.30.

![FC Petrolul Ploiești vs ACS Oțelul Galați[1]](https://fcpetrolul.ro/wp-content/uploads/2025/11/FC-Petrolul-Ploiesti-vs-ACS-Otelul-Galati1.png)




