FC Botoșani – FC Petrolul/Totul depinde de noi!

„Lupii” se află în fața ultimei deplasări a sezonului, duminică, de la ora 16.00, la Botoșani, și au, în continuare, toate cărțile în mâinile lor. Nu depind decât de propriile rezultate pentru a evita barajul, pentru că 6 puncte obținute în cele două confruntări rămase de disputat le-ar asigura, oricum ar fi, o clasare mai sus de locul 13.

Două etape au mai rămas de disputat din această ediție a Superligii și, în continuare, totul este posibil în lupta din subsolul clasamentului. Dacă Metaloglobus este deja condamnată, în schimb Oțelul, Farul, Petrolul, Hermannstadt și Unirea Slobozia luptă să evite retrogradarea directă sau locurile de baraj, așa încât fiecare punct pus în joc va conta enorm.

Dincolo de orice calcule, însă, un singur lucru este cert. Cu 6 puncte câștigate, adică victorie la Botoșani și succes cu Oțelul în ultima rundă, Petrolul scapă și de baraj, indiferent de rezultatele contracandidatelor. Evident, într-o situație fericită ar fi de ajuns și 4 puncte (victorie Oțelul cu Farul, astăzi) sau, într-una utopică aproape, chiar și unul singur (Farul pierde ambele meciuri, Hermannstadt sau Unirea Slobozia obțin maxim 4 puncte), dar cert este că, dincolo de orice calcule, totul trebuie să pornească de la o victorie la Botoșani.

Cu acest gând a și plecat delegația petrolistă către Moldova, deplasarea către Botoșani fiind făcută, contrar uzanțelor, cu două zile mai devreme, tocmai pentru a exista timp de odihnă suficient după un drum destul de obositor. „Lupii” vor face un antrenament chiar la Botoșani, în care vor pune la punct ultimele detalii. Fără Paul Papp, suspendat, dar, în rest, cu tot lotul valid, „lupii” speră, așadar, să repete ultimul rezultat de la Botoșani, acolo unde, cu doar două luni în urmă, câștigau cu 1-0, în ultima etapă a sezonului regular.

 Programul ultimelor două etape din play-out

Etapa 8

UTA Arad – FK Csikszereda 1-1

Oțelul Galați – Farul Constanța (sâmbătă, ora 18.00)

FC Botoșani – FC Petrolul (duminică, ora 16.00)

Metaloglobus – FC Hermannstadt (luni, ora 18.00)

FCSB – Unirea Slobozia (luni, ora 21.00)

Etapa 9

FC Petrolul – Oțelul Galați

FC Hermannstadt – FCSB

Unirea Slobozia – UTA Arad

FC Csikszereda – FC Botoșani

Farul Constanța – Metaloglobus

Clasament

  1. UTA Arad – 36 puncte/8 jocuri*
  2. FCSB –  36 puncte/7 jocuri
  3. FC Botoșani – 32 puncte/7 jocuri
  4. FK Csikszereda – 30 puncte/8 jocuri
  5. Oțelul Galați – 29 puncte/7 jocuri*
  6. Farul Constanța – 25 puncte/7 jocuri*

…………………………………………………………….

  1. FC PETROLUL – 24 puncte/7 jocuri
  2. FC Hermannstadt – 21 puncte/7 jocuri*

___________________________________

  1. Unirea Slobozia- 21 puncte/7 jocuri*
  2. Metaloglobus – 12 puncte/7 jocuri

*Echipe care au beneficiat de rotujnire de puncte după finalul sezonului regular.

Criteriile departajare în caz de egalitate de puncte:

  1. Rotunjirea de puncte. Are câștig de cauză echipa care nu a beneficiat de această facilitate
  2. Numărul de puncte obținute la finalul sezonului regular
  3. Rezultatele directe în play-off/play-out
  4. Golaverajul mai bun din meciurile directe din play-off/play-out
  5. Numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe din play-off/play-out
  6. Golaverajul mai bun în toate meciurile jucate în sezonul regulat și play-off / play-out
  7. Numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile, adică sezonul regular plus play-off / play-out
  8. Dacă toate criteriile de mai sus nu pot duce la departajarea echipelor, atunci se va disputa un meci de baraj.

 

Următorul meci

FC Botoșani vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Municipal, Botosani
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă