FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord, valabil pentru următoarele două sezoane, cu atacantul Dan Nlundulu (27 ani), jucător cu experiență acumulată la nivelul primele ligi din Anglia și Scoția!
Compartimentul ofensiv al „lupilor” primește, astfel, întăriri, prin venirea unui atacant central cu jocuri bifate la nivel înalt. Născut în Franța, dar crescut în Anglia, Nlundulu și-a început junioratul la academia lui Chelsea, înainte să treacă la Southampton. La clubul „Sfinților” a ajuns până la nivelul primei echipe, jucând inclusiv în Premier League, pe parcursul stagiunii 2020-2021!
A bifat 13 prezențe în cel mai puternic campionat al lumii, iar mai apoi și-a continuat cariera în Ligue One, la Lincoln City (21 jocuri/1 gol), Celtenham (31 jocuri/6 goluri), Bolton (43 meciuri/6 goluri) și Cambridge United (30 meciuri/5 goluri).
Ultimul sezon l-a găsit în Scottish Premiership, la St. Mirren (33 jocuri/5 goluri), grupare cu care a câștigat Cupa Ligii Scoției, după o finală cu Celtic, în care noul echipier al „galben-albaștrilor” s-a aflat pe teren timp de 72 de minute!
Fost internațional englez U16, Dan Nlundulu are cetățenie engleză, franceză și congoleză.
Bun venit, Dan Nlundulu!






