Petrolul a pierdut derbiul cu Rapid, dar nu neapărat pentru că i-a fost inferioară adversarei, ci pentru că, din păcate, n-a reușit să evite propriile erori defensive, lucru care a contat decisiv pe tabela de marcaj. Oaspeții s-au impus cu 2-0, goluri marcate în partea a doua, de către Dobre (55) și Moruțan (90).
Încurajate de frenezia din tribune, Petrolul și Rapid au încercat să ofere un spectacol și pe teren, iar prima repriză a fost una echilibrată, cu un ritm bun, dar fără goluri. „Căpitanul” Papp a căutat să-și facă singur un cadou pe măsura celei de-a 300-a sa prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc, dar nu a reușit să-l învingă pe Aioani cu un șut de la distanță, și nici cu două lovituri de cap expediate din interiorul careului, iar portarul oaspeților a avut o intervenție salvatoare, în doi timpi, și la mingea trimisă, de la 16 metri, de către Jerdea, ținând, astfel, tabela nemodificată.
Din păcate, echipa lui Sousa n-a putut să și valorifice o primă repriză solidă, cu un gol care ar fi putut schimba soarta jocului, și a fost suficientă o eroare în lanț defensivă, de care Dobre (55) a profitat, înscriind cu un șut de la marginea careului, pentru ca Rapidul să-și deschidă calea către victorie. „Găzarii” n-au mai avut replică, probabil că nici suficientă energie după o săptămână infernală, iar bucureștenii au mai lovit o dată, după o fază aproape similară cu cea de la primul gol, Moruțan (90) fiind, de această dată, la finalizare/
Un 0-2 amar, care n-a reflectat, poate, întru-totul ceea ce s-a petrecut pe teren. Dar, din păcate, punctele merg sub Podul Grant, câștigate de către echipa mai proaspătă și, în cele din urmă, mai lucidă. Iar Petrolul rămâne să tragă învătămintele și să spere că, pe viitor, va reuși să gestioneze mult mai pragmatic astfel de dueluri.
Urmează o „dublă” cu Universitatea Cluj, în deplasare, în decurs de doar patru zile. Vineri, 28 august, de la ora 21.00, se va disputa partida contând pentru etapa a 7-a din Superliga, pentru ca marți, 2 septembrie, să se desfășoare cel de-al doilea episod, de această dată în cadrul primei etape a grupelor Cupei României.
Foto: Răzvan Păsărică.
FC Petrolul – Rapid București 0-2 (0-0)
Marcatori: Dobre (55), Moruțan (90).
Petrolul: Zima – Țuțu, Papp (cpt), Malula, Dumitrescu – Hanca, Bran – Leo Teixeira, Jerdea, Martins – Nldululu. Antrenor: Ricardo Sousa.
Rapid: Aioani – Onea, Graovac, Kramer, Sălceanu – Vulturar, Doumbia, Bubanja – Dobre, Stojilkovic, R. Pop. Antrenor: Daniel Pancu.
Cartonașe galbene: Sălceanu (21), Vulturar (45+2), Dobre (82).
Au arbitrat: Kovacs Szabolcs – Alexandru Ioan Corb și Adrian Vornicu.
Rezervă: Ovidiu Robu.
Arbitru VAR: Iulian Dima.
Arbitru AVAR: Mihai Ovidiu Artene.
Observator arbitri: Teodora Albon.
Observator joc: Iuliuss Nemțeanu.






































































































