Bilete pentru partida cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Luni, 6 aprilie, de la ora 17.30, la mai bine de o lună distanță de la ultima apariție pe „Ilie Oană”, „lupii” revin acasă pentru un joc extrem de important în cursa pentru menținerea pe scena primului eșalon.

Adversarul va fi același ca la ultimul meci oficial disputat la Ploiesti, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, confruntarea contând, acum, pentru etapa cu numărul trei din faza play-out a Superligii. Și va fi una în care miza celor trei puncte în joc va fi una crucială, formația noastra având mare nevoie de victorie pentru a nu pierde contactul cu echipele aflate deasupra liniei barajului.

Este, așadar, și momentul unui nou început. Cu Mehmet Topal revenit pe banca echipei noastre și, bineînțeles, cu încrederea și convingerea că totul se joacă, nimic nu este pierdut! Și cu speranța că familia Petrolul Ploiești va fi din nou unită, ca în atâtea alte momente grele, și va reveni pe „Ilie Oană” în număr cât mai mare și cu forța celui de-al „12”-lea jucător!

Pentru acest joc, biletele pot fi procurate online, de aici și aici, dar și de la casa stadionului, ce va fi deschisă conform următorului program:

– sâmbătă: 10.00 – 14.00

– duminică: 10.00 – 14.00

– luni: 10.00 – 18.15

Preturile biletelor vor fi următoarele:

– Peluze: 15 lei

– Tribuna 2: 30 lei

– Tribuna 1: 40 lei

– Tribuna 0: 70 lei

Important: accesul femeilor și al copiilor cu vârsta de sub 10 ani va fi gratuit la Tribuna 2 și la cele două peluze ale stadionului “Ilie Oană”. În acest sens se vor elibera bilete cu valoare 0 la porțile de acces ale stadionului către zonele desemnate: strada Mihai Bravu – pentru Tribuna 2 și Peluza „Latină”; strada Alexandru Vlahuță – Peluza „Ilie Oană”.

Cu toții pe stadion! Hai Petrolul!

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs AFC Hermannstadt

Stadion Ilie Oană
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13060
23056
33054
42952
53050
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă