Bilete pentru partida cu Sepsi OSK

Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 17.15, la aproape o lună distanță de la ultimul meci susținut pe teren propriu, Petrolul își dă reîntâlnire cu proprii suporteri pe „Ilie Oană”, în etapa a 12-a a Superligii, în care o va avea ca adversară pe Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Un moment care va avea și o încărcătură sentimentală deosebită, pentru că va fi ocazia potrivită pentru a celebra împlinirea a 60 de ani de la o victorie istorică a „găzarilor”, acel 3-1 consemnat pe 12 octombrie 1966, la Ploiești, în fața lui FC Liverpool!

Biletele pentru confruntarea dintre FC Petrolul și Sepsi OSK Sf. Gheorghe sunt disponibile on-line, iar de la casa stadionului „Ilie Oană” vor putea fi procurate conform următorului program:

– Miercuri, 14 octombrie: 10.00 – 14.00
– Joi, 15 octombrie: 15.00 – 19.00
– Vineri, 16 octombrie: 10.00 – 15.00;
– Sâmbătă, 17 octombrie: 10.00 – pauza meciului.

Preturile biletelor vor fi următoarele:
– Tribuna 0 – 90 lei
– Tribuna II – 45 lei
– Tribuna I – 65 lei
– Peluze – 25 lei

Cu toții pe stadion! Hai Petrolul!

Următorul meci

Farul Constanța vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Central Academia "Gheorghe Hagi"
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11126
21124
31123
41119
51118
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă