Petrolul va juca, mâine, pe terenul lui FC Brașov, în etapa cu numărul zece a eșalonului secund. Partida se va desfășura pe stadionul „Tineretului”, de la ora 12.30, fiind transmisă de către Digisport, LookSport și Telekomsport.
După două săptămâni de pauză, Petrolul reia, mâine, cursa către primul eșalon. Următoarea „etapă” în drumul „lupilor” este Brașovul, pentru o întâlnire, cea de-a treia consecutivă după cele cu Unirea Dej și CSC 1599 Șelimbăr, cu o nou-promovată, însă una al cărei nume are o cu totul altă rezonanță în fotbalul românesc. Fotbal Club Brașov a început șovăielnic actuala stagiune, ocupă doar poziția a 16-a în clasament, lucru care a dus, în această perioadă, și la o schimbare de antrenor, Ilie Stan fiind debarcat pentru a-i face loc interimarului Andrei Șanta, iar petroliștii speră să-și continue parcursul de metronom și să bifeze a opta victorie consecutivă.
„Suntem pe primul loc și este clar că mergem la Brașov doar cu dorința de a câștiga și de a ne apăra poziția din fruntea clasamentului. Nu ne va fi ușor, pentru că vom întâlni o echipă care are nevoie de puncte și care, în mod cert, va încerca să arate că se află la un alt nivel decât locul pe care îl ocupă în clasament, cu atât mai mult cu cât a trecut și printr-o schimbare la nivelul băncii tehnice, dar trebuie să nu comitem greșeli și să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte”, a declarat Nicolae Constantin, cel care, timp de trei sezoane, între 2007 și 2010, a îmbrăcat tricoul lui FC Brașov, reușind o promovare în primul eșalon.
„Lupii” vor pleca, astăzi, spre Brașov, și, față de ultima confruntare oficială, Nicolae Constantin are la dispoziție un efectiv aproape complet, în condițiile în care Sory Diarra, Bart Meijers și Constantin Stoica au fost recuperați 100%. Pe lista indisponibililor au rămas Armando Vajushi, Mihai Nițescu și Neculai Cebotari, iar Marius Coman, refăcut din punct de vedere medical, mai are nevoie de o perioadă de acumulări până își va putea face revenirea pe teren.
Partida de mâine va începe la ora 12.30 și se va disputa pe stadionul „Tineretului”, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Conform informațiilor transmise de către organizatorii întâlnirii, suporterii echipei noastre vor avea la dispoziție 150 de bilete în sectorul rezervat oaspeților de pe stadionul „Tineretului”. Tichetele vor fi gratuite și se vor distribui la fața locului, iar accesul va fi permis doar persoanelor vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și persoanelor care se află în perioada cuprinsă între zilele 15 și 180 ulterior confirmării infectării cu COVID-19. Intrarea pe baza testelor PCR sau antigen nu este posibilă!
Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Andrei Antonie (București) – Imre-Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe) și Marius Ionuț Bobe (Videle). Arbitru de rezervă va fi Mihai Laurențiu Ene (București), iar ca observatori au fost delegați Ștefan Szilaghi (Satu Mare) și Dorinel Dincă (Călărași). Confruntarea va fi transmisă de către posturile deținătoare de drepturi TV pentru eșalonul secund, Digisport, LookSport și Telekomsport.