Bun venit, Adrian Mutu!

Ianuarie 2014. Ploieștiul îl primea cu multă căldură pe Adrian Mutu, revenit în fotbalul românesc după mulți ani petrecuți, la cele mai înalte cote, în campionatele puternice ale Europei. Petrolul, deținătoarea Cupei României la acel moment, reprezenta o nouă bornă a unei cariere impresionante, iar „Brilianul” avea să-i răsplătească pe fanii „lupilor” cu câteva momente de neuitat, cum ar fi evoluțiile din partidele cu Viktoria Plzen.

Ianuarie 2025. 11 ani mai târziu, Pentrolul înseamnă, din nou, pentru Adrian Mutu un restart în carieră. De această dată, însă, în aceea de antrenor principal.

Fostul mare internațional preia, astfel, conducerea tehnică a echipei noastre, semnând, cu FC Petrolul Ploiești, un contract ce se va întinde până la finalul stagiunii 2025-2026. Adrian Mutu va începe efectiv treaba din 3 ianuarie, ziua în care Petrolul va pleca în cantonament în Antalya, și îi va avea drept colaboratori pe Bogdan Pătrașcu, Florin Stângă (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari) și Laurențiu Marinescu (preparator fizic).

Bun (re)venit și mult succes, Adrian Mutu!

Adrian Mutu

Data nașterii: 8 ianuarie 1979.

Cariera de jucător

Echipe la care a evoluat: FC Argeș, Dinamo București, Inter Milano, Hellas Verona, AC Parma, Chelsea, AS Livorno, Juventus Torino, AC Fiorentina, Cesena, AC Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City, ASA Tg. Mureș.

Statistici la echipele de club:

  • 271 meciuri și 103 goluri marcate în Serie A – Italia
  • 92 meciuri și 37 goluri în Liga 1 – România
  • 37 meciuri și 11 goluri în Ligue 1 – Franța
  • 27 meciuri și 6 goluri în Premier League – Anglia
  • 25 meciuri și 6 goluri în UEFA Champions League
  • 21 meciuri și 6 goluri pentru FC Petrolul Ploiești

Statistici la echipa națională:

  • 77 meciuri și 35 de goluri pentru echipa națională a României.
  • participat, cu echipa națională, la turneele finale ale CE 2000 și 2008.

Cariera de antrenor

Echipe pe care le-a pregătit: FC Voluntari, Al Wahda, România U21, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftchi PFK Baku, CFR Cluj.

A participat, cu echipa națională „U21”, la turneul final al Campionatului European (2021).

Următorul meci

FCSB vs FC Petrolul Ploiești

Arena Nationala
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11635
21632
31630
41629
51627
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă