Dacă de la sosirea la Belek vremea a fost perfectă, cu temperaturi care au sărit bine de 15 grade, zile însorite și fără vântul sâcâitor de altădată, astăzi, însă, lucrurile s-au mai schimbat. După prânz și-au făcut apariția norii amenințători, iar ploia nu a întârziat, schimbând brusc peisajul primăvăratic de pe coasta Antalyei.
Lucru care nu i-a împiedicat, însă, pe petroliști să-și continue programul normal de pregătire, ieri și azi fiind programate câte două antrenamente zilnice. S-a ieșit, ca de obicei, pe teren, pentru ședințe dedicate atât acumulărilor fizice, cât și exercițiilor din aria tehnico-tactică.
Vineri, de la ora locală 17.00 (16.00 în România), formația noastră va susține și cel de-al doilea test din acest stagiu. Adversară ne va fi SK Fatih Karagumruk, ultima clasată din primul eșalon al Turciei, o echipă care, însă, acum două zile a învins-o, tot în Antalya, pe Universitatea Cluj (2-1). Meciul de mâine se va disputa la baza Mardan Sport Complex.


































































