Categorie

Stiri echipa
25
nov.
2023

FC Petrolul – FC Botoșani 2-1/Victoria care ne ține sus

Succesul cu numărul cinci al sezonului a fost obținut aseară, pe „Ilie Oană”, în fața „lanternei roșii” din Superliga, FC Botoșani. Vali Țicu și-a marcat revenirea pe gazon cu un gol, Gicu Grozav a semnat cea de-a cincea sa reușită stagională, iar Petrolul s-a impus cu 2-1, întărindu-și, astfel, poziția în plutonul fruntaș al clasamentului....
Mai mult
23
nov.
2023

FC Petrolul – FC Botoșani/Totul pentru victorie!

Petrolul se pregătește pentru primul meci de pe teren propriu din returul sezonului regulat, întâlnirea de vineri, cu FC Botoșani (20.30). Aflați pe locul șase în clasament, „lupii” urmăresc o victorie care să-i mențină aproape de plutonul fruntaș al campionatului. Neînvinși într-un joc oficial de mai bine de două luni, elevii lui Florin Pîrvu au,...
Mai mult
22
nov.
2023

Bilanțul petroliștilor la loturile naționale

Cinci dintre fotbaliștii Petrolului s-au aflat, în această perioadă, la acțiunile echipelor naționale, implicate fie în campania pentru calificarea la turneul final european, cazul selecționatei „U21”, fie participante la un puternic turneu amical international organizat în Spania, la Marbella, așa cum s-a întâmplat cu reprezentativa „U19”. România „U21” – preliminariile CE, Grupa E – Alexandru...
Mai mult
20
nov.
2023

Acreditări de presă pentru partida cu FC Botoșani

FC Petrolul Ploiești deschide procesul de acreditare pentru reprezentanții mass-media care doresc să participe la partida cu FC Botoșani, ce se va disputa vineri, 24 noiembrie, de la ora 20.30, pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei cu numărul 17 din ediția 2023-2024 a Superligii. Cererile de acreditare pot fi trimise până joi, 23 noiembrie,...
Mai mult
20
nov.
2023

Rezultatele echipelor de juniori

Mai jos, „radiografia” finalului de săptămână pentru echipele din cadrul Academiei FC Petrolul Ploiești. * În Liga de Tineret, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din faza play-out, FC Petrolul a cedat, pe teren propriu, în fața primei clasate, FC Argeș Pitești, scor 0-2 (0-0). Pentru formația noastră, antrenată de către Daniel Movilă, au...
Mai mult
16
nov.
2023

Un vot pentru FC Petrolul la Gala Comunității Prahovene!

FC Petrolul Ploiești a primit cu bucurie și onoare nominalizarea la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023, la categoria „implicare civică”. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de către Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023....
Mai mult
16
nov.
2023

Petroliștii au fost în vizită la La Cocoș!

Răspunzând invitației lansate de către partenerul clubului nostru, La Cocoș, jucătorii și stafful „galben-albaștrilor” au participat, astăzi, la evenimentele organizate cu ocazia deschiderii oficiale a Supermarketului La Cocoș 2 din Ploiești. Astfel, „lupii” au împărțit autografe, s-au pozat cu suporterii lor și, totodată, și-au invitat fanii aflați în incinta magazinului la meciul următor de campionat,...
Mai mult
15
nov.
2023

Coordonatele finalului de an/Cinci partide oficiale până la pauza de iarnă

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul următoarelor ultimelor patru etape din Superliga ce se vor disputa în 2023, dar și pe cel al primei runde din 2024! Astfel, știm, la acest moment, coordonatele finalului de an, unul care va cuprinde cinci partide în campionat și una în Cupa României. Superliga – Etapa a 17-a...
Mai mult
13
nov.
2023

Rezultatele înregistrate, în weekend, de către echipele de juniori

Mai jos, „radiografia” finalului de săptămână pentru echipele din cadrul Academiei FC Petrolul Ploiești. * În Liga de Tineret s-au derulat jocurile etapei a 3-a din faza play-out, FC Petrolul câștigând clar, scor 5-0 (1-0), în deplasare, cu FC Voluntari. Golurile formației noastre au fost marcate de către Augustin Dumitrache (2), Alessio Tudor, Ștefan Moraru...
Mai mult
12
nov.
2023

Alex Musi și Denis Radu merg la naționala „U21”!

După Mihnea Rădulescu și Iustin Răducan, chemați la reprezentativa „U19” pentru turneul internațional de la Marbella, ce se va desfășura în perioada 15-21 noiembrie, alți doi jucători ai Petrolului au primit, în acest weekend, convocările pentru echipele naționale! Astfel, Alex Musi și Denis Radu au fost selecționați la reprezentativa „U21”, pentru jocurile oficiale cu Albania...
Mai mult
1 77 78 79 80 81 249

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Cupa Romaniei
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
1714
2712
3712
4711
5711
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă