FC Petrolul şi-a asigurat, pentru următoarele patru sezoane, serviciile atacantului Cosmin Lambru, tânărul jucător semnând, astăzi, contractul cu gruparea ploieşteană.
Lambru (18 ani) revine, astfel, la clubul la care şi-a efectuat junioratul şi pentru care a şi debutat, în finalul ediţiei 2015-2016, în Liga I, el completând, astfel, lista jucătorilor „U19” pe care Octavian Grigore se va baza în viitorul sezon.
În stagiunea tocmai încheiată, Lambru a evoluat pentru CS Blejoi, situându-se, cu 26 de goluri marcate, pe treapta a doua a golgheterilor competiţiei.