Daruri pentru micii petroliști

Moş Crăciun şi-a trimis, astăzi, emisarii şi la Academia de Copii şi Juniori al clubului nostru. Cei peste 200 de juniori ai Petrolului, băieți și fete, au primit cadouri specifice acestei perioade a anului, pe deplin meritate după efortul depus de-a lungul lui 2022!
Cadouri și din partea ADGA
Tot astăzi, la fel că în ultimii ani, reprezentanții Asociației Diaspora Galben Albastră (ADGA) au fost, la rândul lor, trimișii lui Moș Crăciun pentru una dintre grupele Academiei de Copii și Juniori a clubului nostru.
Astfel, elevii lui Ciprian Pura, de la grupa “2010”, au primit echipamente sportive, pentru antrenamente, jocuri și prezentare, ce le vor fi de mare folos în desfășurarea activității lor.
La eveniment, alături de reprezentanții ADGA s-au aflat seniorul Mircea Dridea și oficialul clubului nostru, Claudiu Tudor.
FC Petrolul Ploieşti le urează micilor fotbalişti şi antrenorilor lor multă sănătate, un an fericit şi să aibă cât mai multe realizări.
La mulţi ani!

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă