Debut cu FCU 1948 Craiova în play-out

Partida dintre Oțelul Galați și Politehnica Iași a pus capăt sezonului regulat al Superligii, stabilind, totodată, și configurația ierarhiei. Rezultatul final de la Galați a fost așteptat cu interes și la Ploiești, atâta vreme cât de el a depins atât numele primei adversare a „lupilor” din play-out, cât și, de altfel, întreg țintarul părții a doua a sezonului.

Astfel, după remiza de la Galați, Petrolul a terminat sezonul regulat pe poziția a zecea, ceea ce înseamnă că, în prima etapă din play-out, va juca cu ocupanta locului 13, adica FCU 1948 Craiova. Partida se va disputa pe „Ilie Oană”, luni, 18 martie, de la ora 20.30.

În play-out, „lupii” vor susține cinci partide pe teren propriu și patru în deplasare, conform programului de mai jos. Formația noastră pleaca la drum cu 18 puncte, profitând de rotunjire după înjumătățirea punctelor.

Program play-out

Etapa 1 (16 martie)

Universitatea Cluj       –           FC Botoșani

UTA Arad        –           FC Voluntari

FC Hermannstadt        –           Dinamo București

FC Petrolul    –           FCU Craiova

Oțelul Galați   –           Politehnica Iași

Etapa a 2-a (30 martie)

FC Botoșani    –           Politehnica Iași

FCU Craiova  –           Otelul Galați

Dinamo București     –           FC Petrolul

FC Voluntari   –           FC Hermannstadt

Universitatea Cluj       –           UTA Arad

Etapa a 3-a (6 aprilie)

UTA Arad        –           FC Botoșani

FC Hermannstadt        –           Universitatea Cluj

FC Petrolul    –           FC Voluntari

Oțelul Galați   –           Dinamo București

Politehnica Iași           –           FCU Craiova

Etapa a 4-a (13 aprilie)

FC Botoșani    –           FCU Craiova

Dinamo București       –           Politehnica Iași

FC Voluntari   –           Otelul Galați

Universitatea Cluj     –           FC Petrolul

UTA Arad        –           FC Hermannstadt

Etapa a 5-a (20 aprilie)

FC Hermannstadt        –           FC Botoșani

FC Petrolul    –           UTA Arad

Oțelul Galați   –           Universitatea Cluj

Politehnica Iași           –           FC Voluntari

FCU Craiova  –           Dinamo București

 Etapa a 6-a (24 aprilie)

FC Botoșani    –           Dinamo București

FC Voluntari   –           FCU Craiova

Universitatea Cluj       –           Politehnica Iași

UTA Arad        –           Oțelul Galati

FC Hermannstadt     –           FC Petrolul

Etapa a 7-a (27 aprilie)

FC Petrolul    –           FC Botoșani

Oțelul Galati   –           FC Hermannstadt

Politehnica Iași           –           UTA Arad

FCU Craiova  –           Universitatea Cluj

Dinamo București       –           FC Voluntari

Etapa a 8-a (4 mai)

FC Botoșani    –           FC Voluntari

Universitatea Cluj       –           Dinamo București

UTA Arad        –           FCU Craiova

FC Hermannstadt        –           Politehnica Iași

FC Petrolul    –           Oțelul Galați

Etapa a 9-a (11 mai)

Oțelul Galați   –           FC Botoșani

Politehnica Iași          –           FC Petrolul

FCU Craiova  –           FC Hermannstadt

Dinamo București       –           UTA Arad

FC Voluntari   –           Universitatea Cluj

 

Clasament

1. Universitatea Cluj 21 puncte

2. UTA Arad 20 puncte

3. FC Hermannstadt 20 puncte

4. FC Petrolul 18 puncte*

5. Oțelul Galați 17 puncte

6. Politehnica Iași 17 puncte*

7. FCU 1948 Craiova 16 puncte*

8. Dinamo București 15 puncte*

9. FC Voluntari 14 puncte

10. FC Botoșani 11 puncte*

* Echipe care au beneficiat de rotunjire după înjumătățirea punctelor

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043