Debut încurajator pentru echipele de juniori

Echipele Academiei Petrolul Ploiești au bifat trei victorii la debutul stagiunii 2024-2025 a competițiilor juvenile organizate de către Federația Română de Fotbal.

Liga de Tineret/Seria Vest/Etapa 1: FC Petrolul – AFK Csikzereda 4-3 (2-2)

De departe cel mai spectaculos rezultat a fost acela bifat de către petroliști în Liga de Tineret, în meciul disputat, la Brazi, cu AFK Csikzereda. Ciucanii conduceau cu 2-0 în minutul 18, dar elevii lui Cristi Burlacu au egalat scorul până la pauză, după golurile lui Vlad Stancovici (24) și Vladimir Badea (35), și au trecut în avantaj la zece minute după reluare, cu reușita lui Mădălin Andrei (55)! Oaspeții au egalat la 3 în minutul 64, dar Damian Ștefan (86) a punctat pentru 4-3 și a adus, astfel, o primă victorie pentru Petrolul în Seria Vest a Ligii de Tineret! Un rezumat al acestui meci poate fi urmărit pe contul oficial de YouTube al clubului nostru, aici

FC Petrolul: Vlad Brezeanu – Mădălin Andrei, Mario Dumitra, Fabian Sârbu, Mario Dudu, Robert Manghiniță, Augustin Dumitrache, Vladimir Badea, Eduard Enescu, Vlad Stancovici, Damian Ștefan. Rezerve: Matei Ionașcu – Horia Procopie, Eduard Rusu-Luca, Octavian Șerban, Gabriel Ion, Andrei Zahiu, Vlăduț Petre, Julio Alexe, Fabrizzio Goiea. Antrenor: Cristian Burlacu.

În etapa viitoare, formația noastră va juca, în deplasare, cu FC Argeș, partida urmând să se dispute duminică, de la ora 12.00, la Bradu.

Liga Elitelor „U17”/Seria Vest/Etapa 1: FC Petrolul – AFK Csikzereda 2-1 (1-0)

Victorie în fața ciucanilor și în Liga Elitelor „U17”: 2-1, ambele goluri ale formației noastre fiind marcate de către Rareș Leescu, în minutele 11 și 53.

FC Petrolul: Sebastian Pârnău – Cristian Istrate, Sebastian Radu, Rareș Frusinoiu, Patrick Ristea, Mario Baniță, Denis Drăghia, Rareș Leescu, Adelin Muscalu, Daniel Neagu, Ionel Guță. Rezerve: Raul Veleat – Richard Anton, David Popa, Andrei Scheuleac, Andrei Vizireanu, David Dicu, Ștefan Oblu și Ștefan Danciu. Antrenor: Daniel Movilă.

În etapa viitoare, formația noastră se va deplasa la Bradu, pentru partida de duminică, 18 august, cu FC Argeș, ce va începe la ora 14.00.

Liga Elitelor „U16”/Seria 2/Etapa 1: FC Petrolul – AFC Progresul Spartac București 1-3 (0-2)

Pentru echipa noastră a înscris Dragoș Toma.

FC Petrolul: Ștefan Rădulescu – David Stoica, Dragoș Toma, Varlas Vasile, Andrei Călin, David Berbec, Ianis Drăgan, Marius Andrei, Cătălin Trandafir, Alexandru Marin, Mihai Matache. Rezerve: Raul Veleat – Alin Picior, Vlad Vasile, Ștefan Manta, Fabian Savu, Alexandru Petre, Andrei Badea, Matei Andronache, David Ionașcu. Antrenor: Daniel Hagianu.

În etapa viitoare, FC Petrolul va evolua, în deplasare, cu Dinamo București (sâmbătă, ora 12.00, B.D.I Sport Arena Dobroiești).

Liga Elitelor „U15”/Seria 2/Etapa 1: FC Petrolul – AFC Progresul Spartac București 3-0 (3-0)

Golurile „lupișorilor” au fost marcate de către Ianis Nica, Andrei Dimian și Sabin Fieraru.

FC Petrolul: Ștefan Rădulescu – Sebastian Iorga, Darius Mierloiu, Luca Stoica, Rareș Crăciun, Ianis Nica, Sabin Fieraru, Rareș Manolache, Valentin Alexe, Alexandru Dimian, Andrei Dimian. Rezerve: Andrei Slăniceanu – Daniel Călin, Moise Rusu, Raul Mateescu, Mario Pîrnău. Antrenor: Laurențiu Tureac.

În etapa viitoare, FC Petrolul va evolua, în deplasare, cu Dinamo București (sâmbătă, ora 14.00, B.D.I Sport Arena Dobroiești).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs UTA Arad

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043