Dinamo București – FC Petrolul/Miza pe orgoliu!

Fără punct obținut în 2026, FC Petrolul se află în fața unei deplasări extrem de complicate, vineri seară urmând să o întâlnească pe Dinamo București, una dintre cele mai în formă echipe ale campionatului. Partida se va disputa pe arena „Arcul de Triumf”, de la ora 20.00.

Echipa lui Eugen Neagoe se află în fața unei serii infernale, cu două deplasări în Capitală în decurs de doar o săptămână, pentru derbiurile cu Dinamo și Rapid, dar și cu un duel al „suferinței” intercalat între ele, cu Unirea Slobozia.

Seria celor trei partide programate în șapte zile este deschisă de confruntarea cu Dinamo, una dintre formațiile care pare să se afle în plină formă și pe un val de entuziasm în creștere după ultimele rezultate. „Întâlnim un adversar bun, Dinamo fiind una dintre echipele care se bat la campionat, dar la poziția pe care o avem în clasament, una deloc confortabilă, trebuie să fim foarte atenți la fiecare joc. Așa cum am mai spus, fiecare echipă are șansa ei, și trebuie să mergem să jucăm cu curaj, cu determinare și să avem o atitudine foarte bună. Am făcut-o și în alte meciuri în care nu ni se dădeau șanse, dar în care rezultatul a fost de partea noastră, așa că, dacă vom juca bine și vom elimina greșelile personale, atunci putem să revenim la Ploiești cu un rezultat bun”, a spus Eugen Neagoe. Antrenorul „lupilor” are încredere în elevii săi, așteptând o tresărire de orgoliu din partea acestora. „Jucătorii puternici, de caracter, trebuie să treaca rapid peste nereușite. Iar noi avem jucători, și nu puțini, cu personalitate, cu experiență foarte mare, așa că nu avem de ce să nu depășim acest moment. Așa cum alte echipe au trecut prin situații mai grele și și-au revenit, așa putem și trebuie să o facem și noi”, a mai afirmat tehnicianul „galben-albaștrilor”.

Iar unul dintre liderii vestiarului, Paul Papp, face și el un apel către strângerea rândurilor și depășirea acestui moment complicat. „Am vorbit între noi în vestiar. Nu ne-am criticat, pentru că nu este nimeni de blamat, ci fiecare are partea sa de vină. Ne-am încurajat și tot noi suntem cei care trebuie să o scoatem la capăt. Cred cu tărie că, după primul rezultat pozitiv, o să ne revenim. Avem o echipă bună, cu siguranță peste locul ocupat în clasament, dar, din păcate, n-am arătat asta și pe teren. Trebuie să dăm 100%, trebuie să fim uniți, pentru că toți avem de suferit atunci când lucrurile nu merg bine. Și trebuie să conștientizăm că timpul trece și, dacă nu o să începem să adunăm puncte, atunci riscăm să ne trezim că va fi prea târziu să mai reparăm lucrurile”, a spus fundașul central al „lupilor”.

Pentru partida de mâine, ce va începe la ora 20.00, Eugen Neagoe nu va putea miza, la fel ca și la ultima întâlnire, cea cu Farul Constanța, pe Alex Mateiu și pe mijlocașul spaniel Rafinha, ambii încă nerefăcuți complet după problemele medicale acuzate la acest început de an. În schimb, revine în lot Roche, cel care a ratat duelul cu „marinarii” din cauza unei răceli puternice.

Următorul meci

FC Dinamo București vs FC Petrolul Ploiești

Stadionul "Arcul de Triumf"
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12346
22345
32344
42340
52338
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă