Dur, dar exagerat: 0-3 cu UTA!

Prima apariție pe teren propriu în noul sezon s-a încheiat cât se poate de nefericit. „Lupii” au suferit o înfrângere dură ca scor, 0-3 cu UTA, după un meci în care, însă au avut și foarte mult ghinion, diferența înregistrată la final pe tabela de marcaj fiind una exagerată.

3-0 pare un scor care, în general, nu lasă loc de comentarii. Nu a fost cazul, însă, în această seară, în partida pe care petroliștii au pierdut-o, chiar pe ”Ilie Oană”, la diferență de forfait, în fața arădenilor de la UTA.

Trupa lui Flavius Stoican a dominat în întregime, dar a ratat exasperant de mult, iar asta a venit în contradicție cu pragmatismul și, de ce nu, norocul adversarilor, cei care, dintr-o ocazie și un pic, au reușit să înscrie de trei ori și să plece, astfel, de la Ploiești cu imaginea unui succes devastator.

În linii mari, scenariul meciului s-a scris în felul următor. „Lupii” au început bine, cu pătrunderea lui Marinescu (4), blocat, in-extremis, în fața porții adverse, cu șuturile aceluiași Marinescu (7) și, mai apoi, Ștefănescu (19) și Meza Colli (26), ce au ocolit de puțin buturile lui Iacob, dar, de nicăieri, UTA a reușit să deschidă scorul.

Marinescu a atins mingea cu mâna, la un șut al lui Buștea, iar centralul Andrei Antonie, după o consultare cu asistentul Florin Neacșu, a indicat punctul cu var, dându-i șansa lui Ciprian Rus (36) să transforme penaltiul și să-și trimită echipa în avantaj la vestiare.

După reluare, ocaziile Petrolului au fost și mai clare, și mai multe. Ianis Stoica (50) a șutat în bara din dreapta lui Iacob, Arnăutu (60) l-a luat la țintă pe portarul advers cu o lovitură de cap trimisă din 8 metri, Walace (65) a înălțat balonul puțin peste transversală, iar Iacob a avut două intervenții senzaționale la șuturile lui Bărboianu (83) și Arnăutu (85).

Și, iarăși din nimic, UTA a lovit de încă două ori, mai întâi prin Buhăcianu (89), după o cursă de peste 60 de metri, și, la scurt timp, prin Lorenzi, cel care a speculat prăbușirea definitivă a defensivei „galben-albașrilor”.

O înfrângere dură, ca scor, și dureroasă în același timp, dar care nu trebuie, nici pe departe, dramatizată. Urmează două deplasări, la Călărași (duminică, ora 15.30) și Constanța, în care elevii lui Flavius Stoican pot demonstra că eșecul cu UTA a fost doar un simplu accident, iar Petrolul rămâne aceeași candidată îndreptățită la promovare.

Foto: Cristi Stavri.

FC Petrolul Ploiești – UTA Arad 0-3 (0-1)

Marcatori: C. Rus (36, pen.), Buhăcianu (89), Lorenzi (90+3).

FC Petrolul: Avram – Bărboianu, Walace, Sîrghi, Țicu – Cioinac, Meza Colli (58 Bratu) – Munteanu (55 Arnăutu), Marinescu (cpt), Ștefănescu (70 Zaharia) – I. Stoica. Antrenor: Flavius Stoican.

UTA: Iacob – Tomozei, Fl. Ilie, Melinte, Stancu – Oroian (60 Isac), Hrezdac, Lorenzi, Buștea (67 O. Ursu) – C. Rus (86 Pușcaș), Buhăcianu. Antrenor: Laszlo Balint.

Au arbitrat: Andrei Antonie (București) – George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel) și Mihăiță Necula (București).

Arbitru de rezervă: Marius Chițu (Târgoviște).

Observatori: Felix Grigore (București) și Marcel Savaniu (Brașov).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Universitatea Craiova

Stadion Ilie Oană
Cupa Romaniei

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043