FC Petrolul – AFC Hermannstadt/În căutarea victoriei

Petrolul revine pe „Ilie Oană” și speră să regăsească gustul victoriei în meciul cu AFC Hermannstadt, ce se va disputa mâine, de la ora 18.15. Putem spune că avem parte și de un derbi de clasament, în condițiile în care cele două formații sunt vecine în ierarhia la zi a Superligii, cu un bilanț identic: trei victorii, patru remize, două înfrângeri. Încă un element, astfel, care ne spune că ne asteaptă un duel cât se poate de echilibrat.

„Vom întâlni o echipă care cu un lot omogen, echilibrat numeric și valoric, cu un antrenor intrat, deja, în al treilea sezon acolo, așa încât ne va aștepta un meci dificil. Dar, jucăm în fața propriilor suporteri și vreau să fac un apel către ei să vină alături de noi, pentru că forța lor ne dă și nou putere. Vrem să ne bucurăm împreună la final, pentru că ne dorim foarte mult cele trei puncte puse în joc”, a spus antrenorul Florin Pîrvu, în conferința de presă ce a prefațat confruntarea cu sibienii. „Au avut, joi, meci cu FCB și, din punctul meu de vedere, vor face schimbari față de acea întâlnire. Dar n-aș putea spune că este un avantaj pentru noi, în condițiile în care, așa cum am spus, este o echipă cu omogenitate. Trebuie să ne uitam la noi și pot să spun că am pregătit jocul foarte bine, l-am pregătit ca să-l câștigăm”, a mai adăugat Pîrvu, cel care, cu excepția lui Zoran Petrovic, în continuare indisponibil din cauza unei accidentări, poate conta pe întreg efectivul avut la dispoziție.

Despre întâlnirea cu Hermannstadt a vorbit și Mihai Roman, atacantul venit, de curând, în tabăra „galben-albaștrilor”. „Trebuie să fim atenți la ce facem noi, să fim conectați pentru acest meci și, dacă vom face asta, vom câștiga. Suntem pe un loc bun în clasament, sperăm să avem prestații cât mai consistente în continuare și să adunăm puncte”, a spus Roman, cel care așteaptă primul gol în tricoul Petrolului. „Nu o să fac un obiectiv din a marca goluri, în sensul în care să duc asta spre disperare! Normal că îmi doresc să înscriu, aceasta este cartea de vizită a unui atacant, dar dacă voi face ce trebuie pe teren, atunci, cu siguranță, vor veni și golurile”, a mai afirmat jucătorul „lupilor”.

FC Petrolul vs AFC Hermannstadt va începe la ora 18.15, biletele putând fi procurate de la casa stadionului „Ilie Oană”, precum și online, de pe www.entertix.ro.

Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marian Barbu (Făgăraș) – Mircea Orbuleț (București) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț). Rezervă: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Arbitru VAR: Radu Petrescu (București). Arbitru AVAR: Mihaela Țepușă (Buzău). Observatori: Alexandru Deaconu (București) și Marcel Vasile (București).

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043