În 2016 am pornit de la zero. Primele trepte, pe drumul spre elita fotbalului românesc, le-am urcat firesc și rapid, apoi, însă, ne-am blocat cumva pe drum, incapabili să atingem ținta finală. Până acum, când suntem la 90 de minute distanță de Liga 1, iar mâine, pe „Ilie Oană”, trebuie să sărbătorim revenirea în primul eșalon. FC Petrolul – Concordia Chiajna, ora 17.30.
Două etape au mai rămas de disputat până la finalul campionatului, dar, mâine, Petrolul poate și trebuie să obțină, matematic, promovarea în Liga 1. O victorie cu Concordia Chiajna ar duce formația noastră la cota 62, i-ar asigura locul de primă ligă și, în mare măsură, și titlul de campioană a eșalonului secund, ediția 2021-2022! O distincție perfect meritată, în condițile în care, să nu uităm, Petrolul a urcat pe primul loc în clasament după etapa a șaptea, atunci când a detronat-o chiar pe adversara de mâine, Concordia Chiajna, și n-a mai coborât din fruntea ierarhiei, dominând competiția de o manieră autoritară, care i-a permis să-și facă singură strategia și să-și calculeze pașii care să o ducă la îndeplinirea obiectivului!
Revenind la calcule, ar fi suficient și un punct, mâine, în condițiile în care meciul de marți, dintre Universitatea Cluj și FC Hermannstadt, se va încheia cu victoria uneia dintre cele două echipe. Dar, desigur, nimeni nu vrea să mai aștepte, iar fiesta trebuie să înceapă încă din această seară! „Îmi doresc din tot sufletul să rezolvăm ecuația promovării în acest meci, pentru că, mai mult ca sigur, stadionul va fi din nou plin, iar suporterii noștri merită să trăiască bucuria promovării pe <<Ilie Oană>>!”, a spus antrenorul „lupilor”, Nicolae Constantin.
Dorința e mare, dar ar fi o greșeală să ne gândim la meciul de mâine ca la o simplă formalitate. Partida are miză mare și pentru Concordia, echipă care se află în luptă directă cu Unirea Slobozia, pentru ocuparea ultimei poziții care dă dreptul la participarea în barajul pentru promovarea în Liga 1. Tocmai de aceea, ilfovenii au mare nevoie de un rezultat pozitiv la Ploiești și, cu siguranță, vor veni să-și vândă cât mai scump pielea. Iar precedentele două întâlniri directe din acest sezon au fost cât se poate de echilibrate, Petrolul câștigând de fiecare dată la limită, cu același scor, 1-0, atât în sezonul regular, pe „Ilie Oană”, cât și în turul fazei play-off, la Chiajna.
Partida de mâine va începe la ora 17.30, iar biletele sunt disponibile la casa stadionului „Ilie Oană”, deschisă astăzi până la ora 17.00, iar mâine de la ora 09.00 până la startul confruntării, dar, pentru evitarea aglomerației, pot fi procurate și on-line, accesând www.entertix.ro (aici).
Așadar, cu toții pe stadion! Trebuie să fie meciul în care să sărbătorim revenirea în Liga 1!
Lupta pentru promovare în ultimele două runde
Etapa 9:
CSA Steaua – Unirea Slobozia 2-0
FC Petrolul – Concordia Chiajna
Universitatea Cluj – FC Hermannstadt
Etapa 10
Unirea Slobozia – FC Petrolul
Concordia Chiajna – Universitatea Cluj
FC Hermannstadt – CSA Steaua
Clasament play-off
- FC Petrolul 59 puncte
- FC Hermannstadt 57 puncte
……………………………………………
- Universitatea Cluj 57 puncte
- CSA Steaua 49 puncte
…………………………………………..
- Concordia Chiajna 41 puncte
- Unirea Slobozia 40 puncte
*CSA Steaua nu are drept de promovare și nu poate, implicit, nici să participe la barajul de promovare;
*În caz de egalitate de puncte, primul criteriu de departajare este acela al numărului total de puncte cu care echipele au încheiat sezonul regular. Acest criteriu se va aplica, însă, doar după încheierea fazei play-off, nu și pe parcursul acesteia. La finalul primei parți a campionatului, clasamentul a arătat așa: 1. FC Petrolul (49 puncte); 2. Universitatea Cluj (42 puncte); 3. FC Hermannstadt (41 puncte); 4. CSA Steaua (37 puncte); 5. Concordia Chiajna (36 puncte); 6. Unirea Slobozia (33 puncte).