FC Petrolul – Farul Constanța/Cu gândul doar la puncte

Petrolul continuă să caute punctele de care are atât de multă nevoie, iar prima șansă să le obțină o reprezintă partida de duminică, de pe „Ilie Oană”, cu Farul Constanța (ora 14.30).

„Lupii” au început anul cum nu și-ar fi dorit, cu o înfrângere drastică suferită pe „Ilie Oană” în fața Craiovei, dar posibilitatea reabilitării în fața propriilor suporteri vine la doar câteva zile distanță de meciul cu oltenii. Duminică, elevii lui Eugen Neagoe dau piept cu Farul Constanța, o formație care încă mai trage ceva speranțe la un loc de play-off, așa încât însemnătatea punctelor puse în joc este evidentă în ambele tabere.

„Întâlnim o echipă bună, știm foarte bine ce înseamnă Farul și ce filozofie au cei de acolo. Dar, are mai puțină importanță ce fac ei, ci contează cum ne vom prezenta noi. Trebuie să arătăm bine din toate punctele de vedere – fizic, psihic, mental – și suntem obligați să tranșăm jocul în favoarea noastră. Sper să nu mai facem greșeli ca la meciul trecut, pentru că, la un asemenea nivel, adversarul nu te iartă”, a spus Eugen Neagoe, cel care face un apel și la suporterii petroliști să fie alături de echipă. „Jucătorii au nevoie de susținere în continuare și sper ca suporterii să fie lângă noi. Sunt supărați pentru poziția din clasament, pentru jocul echipei, au dreptate să fie nemulțumiți, îi înțeleg, dar doar cu ajutorul lor putem depășim acest moment”, a adăugat tehnicianul „galben-albaștrilor”.

Pentru meciul de mâine, Petrolul are două probleme de lot de dată mai recentă, spaniolul Rafinha și Alexandru Mateiu devenind indisponibili. „Cei doi nu vor face parte din efectivul pentru meciul cu Farul, ambii acuzând probleme musculare. Mai avem un antrenament și sper să nu mai apară alte evenimente neplăcute, astfel încât jucătorii care vor fi în lot să fie și apți 100% din punct de vederte fizic”, a completat Eugen Neagoe.

Partida dintre FC Petrolul și Farul Constanța va începe la ora 14.30. Biletele se găsesc on-line ( https://bilete.shop.fcpetrolul.ro/ și www.entertix.ro), iar de la casa de bilete vor putea fi achiziționate, în ziua meciului, începând cu ora 10.00.

 

Următorul meci

FC Dinamo București vs FC Petrolul Ploiești

Stadionul "Arcul de Triumf"
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12346
22345
32344
42340
52338
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă