FC Petrolul – FC Botoșani 1-2/O înfrângere, nu un capăt de drum! Dar reacția trebuie să fie rapidă, hotărâtă și decisivă!

Meciul de astăzi ne-a arătat, dacă mai era nevoie, cât de rapidă poate fi trecerea de la bucurie la tristețe extremă. Petrolul a avut trei puncte în mână, și, implicit, posibilitatea de a scăpa de orice fel de griji în privința retrogradării, dar a terminat cu… nimic! Un „nimic” care se traduce, până la urmă, în multe griji, pentru că lupta pentru supraviețuire capătă accente tot mai dramatice.

„Lupii” au început tremurând duelul cu botoșănenii, s-au văzut conduși pe tabelă după reușita lui Andrei Miron (5), dar s-au scuturat rapid și au izbutit să egaleze prin Christian Irobiso (12). Din acel moment, totul părea să intre pe făgașul dorit, pentru că jocul n-a părut să ridice mari probleme, câtă vreme nici oaspeții n-au fost deosebit de periculoși. Ba, mai mult, trupa lui Balint a avut și marea șansă să treacă în avantaj, cu 20 de minute înainte de final, atunci când, înainte de a indica punctul cu var, Florin Andrei a avut nevoie să consulte VAR-ul pentru a vedea un fault clar comis asupra lui Musi. Dar, Hanca (71) a executat previzibil penaltiul, i-a dat șansa lui Kukic să pareze și să-și țină echipa în viață, iar finalul a căpătat o cu totul altă turnură.

N-a fost 2-1, nici măcar 1-1, ci doar… 1-2, pentru că Sadiku (87) ne-a aruncat în brațele deznădejdii, împingând în plasă un balon ce s-a plimbat nepermis de mult prin fața buturilor lui Zima!

O înfrângere, fără doar și poate, dureroasă, dar nici pe departe un capăt de drum! Însă, acum este, cu adevărat, momentul ca „lupii” să aibă reacția potrivită.

Cu 23 de puncte rămânem la trei distanță de linia barajului, cu doi pași înaintea liniei de finish. Un punct înseamnă, matematic, salvarea de la retrogradarea directă. Două ar presupune, 100%, și evitarea barajului. E clar, însă, că toate grijile trebuie să se risipească cât mai rapid. Iar prima și cea mai bună ocazie vine în duminica Paștelui, atunci când, pe „Ilie Oană”, întâlnim Oțelul Galați (ora 15.30) și trebuie să facem pasul decisiv și să lăsăm în sarcina altora lupta pentru supraviețuire.

Foto: Răzvan Păsărică.

FC Petrolul – FC Botoșani 1-2 (1-1)

Marcatori: Irobiso (12)/Miron (5), Sadiku (87).

FC Petrolul: Zima – Hanca, Papp, Meijers, Țicu (cpt) (80 Huja) – Seto, Jyry (65 Dumitriu) – Musi, Jair (80 Ișfan), Grozav (89 Garutti) – Irobiso (80 Berisha). Antrenor: Laszlo Balint.

FC Botoșani: Kukic – Petro, Sadiku, Miron (cpt), Țigănașu – Mitrov (85 Gligor), Dican (73 Filip), Caputa – Florescu (85 Mouaddib), Kaprof (55 Lopez), Ofosu (55 Mailat). Antrenor: Andrei Patache.

Cartonașe galbene: Țicu (25)/Caputa (53), Țigănașu (72), Kukic (90+1), Miron (90+3).

Au arbitrat: Florin Andrei – Alexandru Cerei și Vladimir Urzică.

Rezervă: Sorin Dan Vădana.

Arbitru VAR: Cătălin Popa.

Arbitru AVAR: Adrian Popescu,

Observatori: Mircea Călin și Teodora Albon.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Farul Constanța

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043