FC Petrolul și FK Csikszereda închid etapa cu numărul 10 a Superligii, cu un meci în care, judecând prin prisma pozițiilor din clasament, „lupii” îl abordează având statutul favoriților cerți. Partida se va disputa pe „Ilie Oană”, luni, de la ora 21.00.
Venind după patru meciuri consecutive în care nu a cunoscut înfrângerea și întâlnind o echipă care a acumulat un singur punct în primele 9 etape, Petrolul este cotată, firesc, cu prima șansă în confruntarea cu FK Csikszereda. Antrenorul „lupilor”, Ricardo Sousa, recunoaște că este „o situație cu care nu ne-am mai întâlnit până acum, pentru că mă uitam la emisiunile tv de dinaintea meciurilor precedente și, atunci când se dădeau pronosticuri, noi eram trecuți, în general, la egal sau înfrângere”, și tocmai de aceea le solicită elevilor săi un maximum de responsabilitate.
„În opinia mea, va fi cel mai dificil joc pe care îl vom avea de când am început campionatul. Dacă suntem văzuți drept favoriți, atunci trebuie să avem responsabilitatea să arătăm și pe teren acest lucru”, a spus tehnicianul portughez. „Este și treaba noastră, a staffului tehnică, să-i facem pe băieți să înțeleagă că trebuie să lupte mai mult decât în alte meciuri pentru a câștiga cele trei puncte, foarte importante pentru noi. După acest meci urmeză o pauză de trei săptămâni în campionat și cu toții ne dorim să mergem și să petrecem câteva zile libere alături de familii într-un mod foarte bun. Iar asta înseamnă să câștigăm! Fac un apel și către fani să fie alături de noi și să vină într-un număr cît mai mare pe stadion. Ca de fiecare data, echipa va lupta, își va arăta caracterul, dar pot fi și momente ale jocului în care lucrurile să nu mearga așa cum ne dorim. Iar atunci avem nevoie de sprijinul suporterilor ca să luptăm pentru victorie”, a continuat Sousa.
Tehnicianul se confruntă cu câteva probleme majore de efectiv înaintea întâlnirii care va închide runda a zecea din Superliga, afectat fiind compartimentul ofensiv. Nlundulu a văzut, în meciul cu FCSB, cel de-al patrulea cartonaș galben, în vreme ce accidentarea lui Jerdea, suferită la un antrenament din săptămâna premergătoare întâlnirii de la București, este, din păcate, mult mai gravă decât a părut la început. Tânărul jucător al Petrolului a efectuat o serie de analize amănunțite, iar concluzia este aceea că va trebui să suporte o intervenție chirurgicală la gleznă, absența sa urmând să fie, astfel, de durată. „Din păcate, pe Jerdea l-am pierdut pentru 2-3 luni, cred, și trebuie să luptăm și pentru el și să-i oferim victoria în acest meci. Va lipsi și Dan, dar în cazul lui sunt lucruri care se întâmplă în fotbal, să ai jucători care ajung la patru cartonașe galbene și sunt supendați. A lipsit și Papp etapa trecută, iar echipa a avut o reacție foarte bună, așa încât am încredere în toți jucatori din lot, pentru că aici este vorba, în primul rând, despre colectiv, despre forța grupului, și nu de un anume fotbalist”, a mărturisit Ricardo Sousa.

Proaspăt convocat la echipa națională a Azerbaidjanului, în lotul căreia se va afla la următoarele meciuri din Liga Națiunilor, Jalal Huseynov îndeamnă, și el, la prudență înaintea partidei cu FK Csikszereda. „Va fi un meci foarte dificil și nu ne putem permite să ne subestimăm adversara. Chiar dacă ocupa ultima poziția în clasament, Csikszereda este o echipă foarte bună. Dar, trebuie să ne continuăm parcursul și vrem să facăm un meci bun, să câștigăm toate punctele și să ne păstrăm, astfel, poziția din clasament”, a spus Huseynov.
Partida dintre FC Petrolul și FK Csikszereda va începe la ora 21.00, biletele putând fi procurate on-line, de aici, dar și de la casa stadionului, ce va fi deschisă duminicâ până la ora 13.00, iar în ziua meciului începând cu ora 12.00.






