FC Petrolul – Gloria Buzău/Șansa detașării

FC Petrolul și Gloria Buzău închid runda numărul 5 din play-out, cu partida ce se va disputa luni, de la ora 18.00, pe „Ilie Oană”.

Faza play-out a Superligii a intrat în cea de-a doua sa jumătate, iar, pentru unele dintre combatante, meciurile încep să capete un caracter cu adevărat decisiv. Este cazul, probabil, și al Gloriei Buzău, formație ce vine, mâine, să-și joace una dintre ultimele cărți, dacă nu chiar ultima!, în lupta pentru salvarea de la retrogradare. În contrast, însă, „lupii” își așteaptă oponenții cu moralul ridicat, după prestațiile bune din ultima perioadă, dar și cu perspectiva de a se desprinde de zona „fierbinte” din play-out și a se apropia, în același timp, de obiectivul propus, adică ocuparea primei poziții a clasamentului. Cu trei puncte adăugate la zestrea actuală, formația noastră ar ajunge la 28, tot atâtea cât are și liderul actual, Oțelul Galați, formație avantajată, pe moment, de golaveraj, nu, însă, și de criteriile de departajare care se iau în calcul în eventualitatea unei egalități la finalul sezonului („rotunjirea” sau, după caz, poziția mai bună ocupată după sezonul regulat).

Petroliștii sunt cât se poate de precauți și tratează cu maximă atenție această confruntare, avertizați și de ultimele rezultate pe care Gloria le-a înregistrat pe teren strain, victoriile de la Sf. Gheorghe și Sibiu. „Trebuie să ne așteptăm la un joc complex, dat de întreaga situație care s-a creat în jurul acestui meci. Noi venim după partida de la Sibiu și mă tem ca jucătorii să nu rămână ancorați cu regretul că n-am putut câștiga acolo. În același timp, privesc și către partea opusă, pentru că îl știu foarte bine pe Ilie Stan. Știu că este un antrenor foarte organizat, dur, precis, care o să-și motiveze foarte tare echipa, astfel încât să ne dea o replică pe măsură. Consider că Gloria vine aici cu una dintre ultimele șanse de a-și păstra locul în primul eșalon și de aceea, așa cum spuneam, cred că va fi un meci complex. Însă, din punct de vedere al valorii jucătorilor, echipa noastră este net superioară și îmi doresc ca jucătorii să fie conectați 100% la ceea ce noi, staff-ul tehnic, le cerem la antrenamente și la obiectivele pe care le vor avea pentru această confruntare. Pentru că, dacă ei sunt conectați, atunci, cu siguranță, vor face diferența, pe teren, în timpul jocului!”, a punctat Ciprian Panait, antrenorul care, din această săptămână, s-a alăturat staff-ului tehnic al „galben-albaștrilor”.

După antrenamentul din această după-amiază, formația noastră va intra în cantonament, cu un lot în care nu au apărut indisponiblități de ultim moment. Va lipsi, și la acest joc, Sergiu Hanca, mijlocașul urmând să-și ispășească cea de-a doua etapă de suspendare, iar, în rest, lista absenților este compusă din jucătorii afectați de accidentările de lungă durată.

Partida de pe „Ilie Oană” va începe la ora 18.00, biletele de acces fiind disponibile on-line, pe www.iabilet.ro, dar și la casa stadionului, ce va fi deschisă în ziua meciului începând cu ora 10.00.

Următorul meci

ACSM Politehnica Iași vs FC Petrolul Ploiești

Stadion „Emil Alexandrescu”, Iasi
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă