FC Petrolul – SCM Gloria Buzău/Trei puncte obligatorii!

Fără punct câștigat în ultimele două etape și ajunsă pe poziția a 10-a în clasamentul la zi al eșalonului secund, la trei lungimi distanță de ultimul loc care permite accesul în faza play-off, formația noastră are nevoie ca de aer de o victorie care să o scoată, cât nu este prea târziu, din pasa neagră în care a intrat în ultima perioadă. Mâine, de la ora 17.00, „lupii” revin pe „Ilie Oană”, pentru confruntarea cu Gloria Buzău, din cadrul penultimei etape ce se va disputa, în acest an, în cadrul sezonului regular.

Două meciuri au mai rămas de jucat, în campionat, în 2020, și, pentru a avea o iarnă în care să-și poată face, în continuare, calcule pentru promovare, „lupii” sunt nevoiți să scoată maximum posibil din ele. Prima dintre confruntări este programată să se desfășoare mâine, pe „Ilie Oană”, iar petroliștii vor primi replica Gloriei Buzău, o formație clasată pe poziția a opta, dar care s-a descurcat extrem de bine, până acum, pe teren străin. Buzoieni n-au suferit decât o singură înfrângere în deplasare, la Timișoara, cu Ripensia, plecând, în schimb, cu punct sau puncte de la Mioveni, Constanța, Călărași, Slatina și Craiova!

În schimb, elevii lui Viorel Moldovan au avut dificultăți serioase pe propriul teren, însă, deja, nu mai au timp să se gândească la ce a fost, ci la ce va fi. Victoria, în contextul actual, devine aproape vitală, pentru că este important ca, la momentul în care se va trage cortina peste anul 2020, diferența față de zona play-off și de locurile promovabile direct să rămână în limite controlabile pentru cele șase etape ce vor mai rămâne de disputat, din sezonul regular, în 2021.

Pentru meciul de mâine, petroliștii au primit și vești bune, în condițiile în care și-au recuperat mare parte dintre jucătorii indisponibili la ultimele două meciuri. Practic, exceptându-i pe Diarra și Enache, ambii accidentați, toți ceilalți componenți ai lotului sunt apți din punct de vedere fizic, Viorel Moldovan având, astfel, mai multe soluții la îndemână decât la precedentele confruntări.

Întâlnirea de mâine, ce va începe la ora 17.00, va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Sorin Costreie (Buftea) – Szabo Gero (Cluj Napoca) și Gabriel Ion Catană (Târgoviște), în vreme ce arbitru de rezervă va fi Sergiu Mavriche (Bacău). Ca observatori au fost delegați Liviu Seceanu (Galați) și Marian Lumânare (București).

Următorul meci

Metaloglobus București vs FC Petrolul Ploiești (On time)

Stadion Metaloglobus
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
113
213
313
313
313