FCSB – FC Petrolul/Seria meciurilor de „play-off” continuă în Capitală

Seria meciurilor în care Petrolul dă piept cu formațiile ce se vor bate, mai departe, pentru titlu, continuă mâine seară, atunci când „lupii” se vor deplasa în Capitală, pentru confruntarea cu FCSB. Partida se va disputa pe „Arena Națională”, de la ora 20.00.

Fără să reușească să-și adjudece puncte în întâlnirile cu liderul din Superliga, Farul Constanța, și cu campioana en-titre, CFR Cluj, elevii lui Florin Pîrvu speră să întrerupă seria meciurilor fără victorie pe terenul unei alte pretendente la titlu, FCSB. „Este cel de-al treilea joc din acea serie despre care am spus, înainte să înceapă, că este una infernală. Din păcate, n-am reușit să obținem puncte din meciurile cu Farul si CFR, dar mergem, mâine, cu încredere la București și ne dorim să venim acasă cu un rezultat pozitiv”, a spus Pîrvu, în conferința de presă ce a prefațat partida de pe „Arena Națională”.

Tehnicianul are motive în plus să fie optimist, în condițiile în care, față de ultima întâlnire, revin în lot câțiva jucători de bază. „Meijers și Papp și-au ispășit suspendarea și vor fi apți mâine seară. În plus, Budescu s-a antrenat normal, a și avut la dispoziție minute în ultimul joc, și se prezintă bine acum. L-am pierdut, în schimb, pe Moldoveanu, cel care s-a accidentat la ultimul antrenament dinaintea partidei cu CFR, are o leziune fibrilară și estimările sunt că va lipsi două-trei săptămâni”, a adăugat tehnicianul „galben-albaștrilor”.

„E clar că ne trebuie puncte în aceste meciuri ce au mai rămas de disputat din sezonul regular. Trebuie să fim acea furnicuță care adună tot ce se poate, pentru că orice punct acumulat acum ne va fi de mare ajutor în play-out. Mi-ar plăcea să scoatem maxim posibil din fiecare joc, dar ceea ce pot să promit este că vom face tot cee ace depinde de noi ca să aducem puncte”, a mai spus Pîrvu, cel care a avut și un mesaj pentru fani. „Rareori mi-a fost dat ca, după un meci pierdut acasă, întreg stadionul să fie alături de noi! Le mulțumesc public celor din tribune, iar pentru noi este un moment care ne-a motivate suplimentar! Avem mare nevoie de susținerea suporterilor noștri, Petrolul trăiește prin fanii săi absolut minunați și sper să nu-i dezamăgim la meciurile următoare”, a concluzionat antrenorul Petrolului.

Despre meciul de mâine a vorbit și mijlocașul brazilian Jair Tavares Silva, unul dintre cei mai constanți jucători ai „lupilor” în acest sezon. „Va fi un meci foarte dificil! Întâlnim o echipă cu calitate, dar ne-am antrenat bine și suntem pregătiți atât fizic, cât și mental. Vom avea și sprijinul fanilor, un lucru foarte important, și sper să facem un meci bun”, a spus Jair.

Partida de mâine se va disputa de la ora 20.00, pe „Arena Națională”, și va fi închide, practic, ante-penultima etapă a sezonului regular. Înainte de această confruntare, FCSB ocupă poziția a treia în clasamentul Superligii, cu 51 de puncte, în vreme ce Petrolul se situează pe locul 8, cu 33 de puncte.

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs FC CFR 1907 Cluj

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043