Înghețați la -4!

Debut oficial în 2026 cum nu se poate mai neplăcut. La prima apariție din acest an în fața propriilor suporteri, „lupii” au cedat clar în fața Universității Craiova, oltenii bifând, astfel, cel de-al doilea succes cu 4-0 pe „Ilie Oană” în decurs de nici două luni!

Povestea duelului din decembrie, dintre Petrolul și Universitatea Craiova, s-a repetat. 0-4 a fost atunci, în Cupa României, 0-4 a fost și acum, în campionat, dar tot după un meci care n-a avut, practic, istoric.

Cu trei noutăți în formula de bază față de variantele de echipă lucrate în cantonament, nou-veniții Pop și Ignat, plus Yohan Roche, întors de la Cupa Africii și trimis să joace, la fel ca la echipa națională, în banda stângă, trupa lui Eugen Neagoe a pierdut, din păcate, contactul cu adversara după numai un sfert de oră. Nsimba (16 și 17) a reușit „dubla” într-un interval de doar câteva zeci de secunde, înscriind, mai întâi, de la punctul cu var, după un penalty dictat la un fault al lui Ignat asupra lui Cicâldău, iar, mai apoi, cu un șut plasat, expediat de la 20 de metri, și, practic, din acel moment conturile erau ca și încheiate.

Petrolul a încercat să replice, cu Papp și Pop dându-i ceva emoții lui Isenko, dar a părut mai degrabă un foc de paie, pentru că, după reluare, Craiova a „ucis” meciul. Bairam (81) a profitat de o nesiguranță a lui Diogo Rodrigues, iar Băsceanu (90+3) a transformat un al doilea penalty al oaspeților, obținut tot de el, după un duel cu Papp, și, astfel, pentru Petrolul finalul s-a văzut urât, pe tabela de marcaj. Un 0-4 care crește exponențial cantitatea de griji, într-o perioadă a sezonului în care pașii greșiți atârnă tot mai greu în clasament.

Urmează, duminică, un nou joc pe „Ilie Oană”, cu Farul Constanța (ora 14.30), altfel spus posibilitatea perfectă pentru revanșă în fața suporterilor și, evident, pentru un  mult dorit start de reviriment.

Foto: Răzvan Păsărică.

FC Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova 0-4 (0-2)

Marcatori: Nsimba (16 –  pen., 17), Bairam (81), Băsceanu (90+3).

FC Petrolul: Krell – Ricardinho (72 D. Rodrigues), Papp, Ignat (46 A. Dumitrescu), Roche – Dongmo, Dulca – R. Pop (81 Paraschiv), Jyry (81 Rafinha), V. Gheorghe (46 Chică-Roșă) – Grozav (cpt). Antrenor: Eugen Neagoe.

Universitatea: Isenko – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Teles, Matei (85 Băsceanu), Mekvabishvili (65 Băluță), Cicâldău (85 Crețu), Bancu – Nsimba (76 Al Hamlawi), Etim (65 Bairam). Antrenor: Filipe Coelho.

Cartonaș galben: Mekvabishvili (30).

Au arbitrat: Horațiu Feșnic – Valentin Avram și Alexandru Cerei.

Rezervă: Cristian Moldoveanu.

Arbitru VAR: Cătălin Popa.

Arbitru AVAR: Lucian Rusandu.

Observatori: Eduard Dumitrescu și Cătălin Popa.

Următorul meci

FC Dinamo București vs FC Petrolul Ploiești

Stadionul "Arcul de Triumf"
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12346
22345
32344
42340
52338
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă