Internaţionalul armean Edgar Malakyan a semnat cu FC Petrolul Ploieşti!

FC Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu mijlocaşul ofensiv Edgar Malakyan, acesta semnând, astăzi, un contract valabil până la finalul stagiunii în curs, cu opţiune de prelungire din vara acestui an.

Component al naţionalei Armeniei, Malakyan (28 ani, 1.73 m) şi-a început cariera la Pyunik Erevan, formaţie cu care a realizat „tripla” în 2010, cucerind titlul naţional, Cupa şi Supercupa Armeniei. În vara lui 2012 a parafat un acord pe trei ani cu Viktoria Plzen, în tricoul cehilor bifând şase apariţii, pentru ca, ulterior, să fie detaşat, sub formă de împrumut, la Ceske Budejovice şi Banants Yerevan.

În 2014 s-a despărţit de Viktoria şi s-a întors în tara natală, la Alashkert Yerevan, trecând, apoi, la FC Shirak, tot în Armenia. În februarie 2016 a ajuns în prima ligă din Ucraina, la Stal Kamianske, iar din ianuarie 2018 a jucat la Zhetysu, în Kazakhstan, devenind liber de contract la începutul acestui an.

Cu 19 prezenţe în prima reprezentativă a Armeniei, pentru care a evoluat ultima dată în noiembrie 2018, în „Liga Naţiunilor”, noul mijlocaş al „lupilor” are în CV un titlu de campion în Cehia (2012-2013) şi două în Armenia (2009-2010 şi 2013-2014).

Bun venit, Edgar Malakyan!

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă