Locul 3 pentru micii petroliști la „Summer Cup Sport Vision”!

Grupele „2010” și „2011” ale FC Petrolul Ploiești, pregătite de către Ciprian Pura, au participat la „Summer Cup Sport Vision”, un turneu juvenil ce s-a desfășurat la Mangalia.

Micii petroliști s-au întors de la această competiție cu un loc trei, obținut la categoria de vârstă „2011”, după ce au bifat următoarele rezultate: 2-4 cu Galaktic Focșani, 4-1 cu FC Voluntari 2, 0-3 cu Viitorul Constanța, 4-0 cu Voința Snagov (faza grupelor), 5-2 cu Oltenia Craiova (sferturi de finală), 2-4 cu FC Voluntari 1 (semifinale) și 5-4 cu Viitorul Constanța (finala mică).

La rândul ei, FC Petrolul „2010” a ajuns până în faza sferturilor de finală, acolo unde a pierdut confruntarea cu FCSB (scor 3-5), terminând competiția în zona locurilor 5-6, după ce a câștigat jocul de clasament cu Școala de Fotbal AC Toader Ploiești (scor 3-2).

Iată și numele „lupișorilor” care au reprezentat clubul nostru în competiția de la Mangalia: Gabriel Bunea, Andrei Nicoară, Nicholas Barbu, Ayan Barbu, Darius Baciu, Gabriel Voicilă, Rareș Stan (Grupa 2011), Ștefan Neder, Rafael Dumitru, Mihai Fâșie, Luca Stoica, Darius Mierloiu, Andrei Moroiță, Rareș Ilie, Nicolas Ionică, Vlad Vâlcu și Vlad Ionescu (Grupa 2010).

Pentru cele două echipe urmează „Cupa Seva”, întrecere ce se va disputa, între 5 și 7 iulie, la Câmpina. Acolo unde va participa și o altă reprezentantă a clubului nostru, grupa „2009”, pregătită de către Cristian Iordache, cea care și-a câștigat de curând, după un turneu desfășurat la Kranevo, în Bulgaria, dreptul de a participa la faza finală a „Colonia Cup”, ce se va disputa, la  Belgrad, la jumătatea lunii august.

Următorul meci

UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Francisc von Neuman
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă