ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu vs FC Petrolul Ploiești

ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu vs FC Petrolul Ploiești

vs

Recapitulare

Petrolul se întoarce cu toate cele trei puncte de la Târgu Jiu, după o victorie clară obținută în confruntarea cu Viitorul Pandurii. „Lupii” s-au impus cu 3-0, toate goluri fiind marcate după pauză, de către Vajushi (57), Țicu (64) și Bratu (84).

Meciul de la Tg. Jiu n-a început sub cele mai bune auspicii pentru petroliști. De parcă probleme de efectiv acuzate pe parcursul zilelor precedente nu erau suficiente, Nae Constantin l-a pierdut, la încălzire, din cauza unei accidentări, și pe Sory Diarra, tehnicianul „galben-albaștrilor fiind nevoit să schimbe, astfel, din mers componența compartimentului ofensiv. Măzărache a prins tricoul de titular, Boțogan, la debutul său în primul „11”, a căpătat un rol și mai ofensiv, și a durat, astel, un pic până când lucrurile au început să se așeze.

Iar atunci când s-au reglat au apărut și șansele de gol. Boțogan (18) a rămas singur în interiorul careului oaspeților, dar, cu un șut de la 12 metri, a propulsat balonul peste transversală, pentru ca Măzărache (26) să ajungă prea târziu la întâlnirea cu mingea centrată, de pe dreapta, de către Constantinescu, „lupii” irosind, astfel, două excelente oportunități să deschidă scorul. Și nu a lipsit mult ca ocaziile să se răzbune, însă Avram a fost inspirat și precis în intervenții la „trasoarele” expediate de către Țegle (28) și Rus (30), păstrând neatinsă poarta echipei noastre!

De la cabine, „lupii” au ieșit deciși să tranșeze soarta partidei, preluând în totalitate controlul ostilităților. N-a trecut mult și a venit deschiderea de scor, după ce Boțogan a insistat și a câștigat un duel cu Sveicauskcas, aproape de linia de fund, a centrat ideal în mijlocul careului, de unde VAJUSHI (57) a reluat fără speranțe pentru Moga: 0-1!

Șapte minute mai târziu lucrurile s-au limpezit și mai tare, pentru că ȚICU (64) a executat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, ușor lateral dreapta, lângă bara din colțul opus, moment din care Petrolul se îndrepta hotărât spre primele trei puncte stagionale câștigate pe teren străin. Iar concluzia a tras-o MARIO BRATU (84), cu un șut de la 18 metri prin care a dus scorul la proporțiile unuia de forfait, „lupii” rotunjindu-și, cu această ocazie, și golaverajul!

Sâmbătă vine Brăila pe „Ilie Oană”

Cu 9 puncte adunate după patru jocuri, Petrolul a urcat, momentan, până pe poziția a patra în ierarhia eșalonului secund. În etapa viitoare, formația noastră va juca, pe „Ilie Oană”, cu nou promovata Dacia Unirea Brăila. Partida se va disputa sâmbătă, 28 august, de la ora 15.30.

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Petrolul Ploiești 0-3 (0-0)

Marcatori: Vajushi (57), Țicu (64), Bratu (84).

Viitorul: Moga – Ciul, Core, Sveicauskas, Godja (67 Ruican) – Buturcă (67 Vulpe), Acosta, Țegle, Gîrbiță (67 Rusu) – Mitrică (79 Dulca), C. Rus (79 Dodoi). Antrenor: Cristian Lupuț.

Petrolul: Avram – Olaru, Manolache, Huja, Țicu (cpt) – Cebotaru, S. Pană (78 Seto) – Constantinescu (69 Bratu), Boțogan (86 Oprea), Vajushi (69 Tucalciuc) – Măzărache (78 Buia). Antrenor: Nicolae Constantin.

Au arbitrat: Andrei Antonie (București) – Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Marius Bălan (Dej).

Rezervă: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeș).

Observatori: Zaharia Ciev (Timișoara) și Cristian Petrean (Hunedoara).

Detalii

Dată Oră League Sezon
22/08/2021 12:30 Liga 2 2021-2022

Teren

Stadion Tudor Vladimirescu
Târgu Jiu, Gorj, Romania

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu000
FC Petrolul Ploiești033

FC Petrolul Ploiești

2Marian Fernando Huja Fundași
5Valentin Țicu Fundași
7Armando Vajushi 77 Mijlocași
10Darius Grazian Buia 93 Mijlocași
11Takayuki Seto 24 Mijlocași
12Raul Avram Portari
15Alberto Olaru Fundași
24Silviu Gabriel Pană 11 Mijlocași
30Antoniu Ștefăniță Manolache Fundași
36Alin Marius Boțogan 88 Mijlocași
37Eugeniu Cebotaru Mijlocași
77Cosmin Constantin Tucaliuc 7 Mijlocași
88Aris-Andrei Oprea 36 Fundași
93Simon Moise Măzărache 10 Atacanti
95Mihai Constantinescu 98 Mijlocași
98Mario-George Bratu 95 Mijlocași

Următorul meci

FC Unirea Dej vs FC Petrolul Ploiești (On time)

Stadionul Unirea Dej
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
1718
2717
3717
4715
5714