Farul Constanța vs FC Petrolul Ploiești

Farul Constanța vs FC Petrolul Ploiești

vs

Recapitulare

La distanţă de doar o săptămână de la eşecul dureros cu Daco-Getica, petroliştii s-au transformat radical şi au câştigat meciul disputat, astăzi, la Constanţa. O victorie ce îi menţine pe elevii lui Gigi Mulţescu în cursa promovării, „lupii” apropiindu-se, cel puţin până mâine, la un singur punct de locul de baraj, ocupat de către Universitatea Cluj.

Pe stadionul „Farul”, ploieştenii au luat un start perfect, lucru ce a contat, practic, decisiv în derularea ulterioară a ostilităţilor. La chiar prima acţiune ofensivă, Petrolul a deschis scorul, după ce mingea şutată de către Moldoveanu a ricoşat, din blocajul lui Ispas, la PUŞCAŞ (1), iar acesta, aflat la 10-12 metri, lateral stânga, a plasat balonul la colţul lung.

Desprindere a venit la fel de repede, SAIM TUDOR (9) trimiţând, de la 15 metri, central, pe lângă Avram, la o fază începută de Marinescu şi continuată, cu o pasă ideală, de către Moldoveanu, iar la adăpostul unui avantaj confortabil luat atât de devreme, Petrolul a putut să dicteze în linişte ritmul confruntării. Până la pauză lucrurile se puteau lămuri definitiv, dar „găzarii” n-au tratat inspirat câteva situaţii favorabile, cum a fost aceea a lui Robert Moldoveanu (17), cel care, scăpat singur pe stânga, a preferat o pasă către Arnăutu, în locul unui şut la poartă.

După reluare, chiar dacă a mai pierdut din intensitate, jocul şi-a păstrat caracteristicile. „Lupii” au gestionat perfect situaţia, nu le-au dat vreo şansă amfitrionilor să spere că ar putea reintra în meci, ba chiar, pe final, au dus scorul la proporţiile unuia de forfait, BORŢA (89) învingându-l pe Avram cu un şut din careu, după o pasă spectaculoasă venită de la debutantul Alex Stoica.

Petrolul a bifat, astfel, victoria cu numărul 20 a sezonului, şi, cu 65 de puncte, urcă, momentan, pe locul patru, la cinci lungimi distanţă de ocupanta poziţiei secunde, Chindia Târgovişte, şi una în urma Universităţii Cluj, formaţia care încheie podiumul eşalonului secund, ambele însă fără meci disputat în această etapă.

Sâmbătă, 11 mai, de la ora 11.00, FC Petrolul va evolua, pe „Ilie Oană”, cu „lanterna roşie”, Dacia Unirea Brăila.

Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu

Farul Constanţa – FC Petrolul Ploieşti  0-3 (0-2)

Marcatori: Puşcaş (1), Saim Tudor (9), Borţa (89).

FC Farul: Avram (cpt) – Joao Diogo, Ehmann, Ispas, Neciu (60 T. Moldovan) – Celestino, Doumbia – Toma, Surdu, R. Miranda (43 Fotescu) – Păun (78 Zamfir). Antrenor: Petre Grigoraş.

FC Petrolul: Lungu – Borţa, Ghinga, Cazan, Ţicu – Chindriş, Puşcaş – Saim Tudor (61 Stoica), Marinescu (cpt), Moldoveanu – Arnăutu (78 Ştefănescu). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Au arbitrat: Florin Chivulete (Bucureşti) – Vlad Bârleanu (Bucureşti) şi Bogdan Velicu (Bucureşti).

Arbitru de rezervă: Bogdan Ionuţ Anghelinei (Galaţi).

Observatori: Liviu Cibotariu (Galaţi) şi Adrian Petre (Buzău).

Detalii

Dată Oră League Sezon
04/05/2019 15:30 Liga 2 2018-2019

Teren

Stadion Farul
Strada Pictor Ion Andreescu, Constanța 900630, Romania

Rezultate

ClubScor final
Farul Constanța0
FC Petrolul Ploiești3

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs FC Academica Clinceni

Stadion Ilie Oană
Liga 2

Clasament

LocClubMPct
13785
23784
33779
43777
53770