FC Argeș vs FC Petrolul Ploiești

FC Argeș vs FC Petrolul Ploiești

vs

Recapitulare

Petrolul a pierdut meciul disputat, astăzi, la Piteşti, 0-3 cu FC Argeş, ratând, astfel, din nou, şansa să-şi întărească poziţia în lupta pentru promovare. Gazdele au punctat câte o dată în startul fiecărei reprize, prin Vasile Buhăescu (3) şi Ionuţ Năstăsie (47), şi în prelungiri, prin V. Gheorghe (90+3), iar cu această victorie au urcat pe locul doi în clasament, poziţie ocupată, înaintea acestei etape, de către echipa pregătită de Leo Grozavu.

Petroliştii au probleme cu meciurile din deplasare, ajungând, după confruntarea de la Piteşti, la cel de-al treilea eşec extern din acest sezon. În Trivale, pe stadionul ce poartă numele lui „Nicolae Dobrin”, „lupii” au ratat, încă o dată, şansa de a-şi întări poziţia în lupta promovării, la capătul unui meci în care s-au văzut depăşiţi de o echipă mai pragmatică, ce a ştiut să profite la maximum de ocaziile avute.

Debutul a părut încurajator pentru „lupi”, cei care au fost aproape să deschidă scorul după doar un minut de joc, dar Ghinga a şutat imprecis dintr-o poziţie ideală, iar imediat a venit „duşul rece”, pentru că ex-petrolistul Buhăescu (3) a profitat de o pasă ideală a lui Năstăsie şi, scăpat pe stânga, l-a învins pe Tordai cu un şut plasat la colţul lung.

Era, practic, scenariul ideal pentru trupa lui Emil Săndoi, piteştenii ridicând, apoi, un zid în faţa propriului careu, pe care petroliştii n-au reuşit, până la pauză, să-l străpungă. Ştefănescu (28) l-a pus la treabă pe Ureche cu un şut de la 14 metri lateral stânga, la colţul scurt, respins în corner, iar Ţigănaşu (36) a avut marea ocazie a primei reprize, cu o „torpilă” trimisă de la peste 30 de metri, ce a „explodat” în transversala porţii argeşene. Tot Ţigănaşu (37) a mai avut o încercare de la distanţă, însă Ureche a reuşit să respingă balonul şutat de către fundaşul stânga al „galben-albaştrilor”, pentru ca, aproape de pauză, Marinescu să transforme un şut de la 18 metri într-o centrare în forţă, pe care Plămadă n-a reuşit să o devieze, decisiv, în plasă.

Speranţele petroliştilor s-au risipit, în mare măsură, în startul părţii secunde, atunci când s-a repetat, practic, scenariul din începutul meciului, cu ploieştenii începând în ofensivă, dar fiind taxaţi la prima „contră” serioasă a gazdelor. Din nou, Buhăescu şi Năstasie (47) au lucrat o fază ce a făcut şah-mat defensiva petrolistă, doar că, de această dată, rolurile de servant şi finalizator s-au inversat, iar „decarul” gazdelor a punctat pentru 2-0, cu un şut din lateral stânga, expediat la colţul lung.

Chiar dacă a mai avut aproape o repriză întreagă la dispoziţie, Petrolul n-a găsit soluţiile pentru a reintra în joc, ba chiar a mai încasat un gol, în prelungiri, atunci când Vasile Gheorghe (90+3) a răsucit cuţitul în rană, parafând un eşec cât se poate de usturător pentru Leo Grozavu şi elevii săi.

După înfrângerea de la Piteşti, Petrolul coboară de pe locul doi, fiind detronată chiar de către adversara de astăzi, şi riscă să piardă podiumul, în condiţiile în care mai sunt de jucat celelalte meciuri ale etapei cu numărul 10. În runda următoare, echipa noastră va juca, pe teren propriu, cu Luceafărul Oradea, întâlnirea fiind programată să se desfăşoare marţi, 9 octombrie, de la ora 19.30,

FC Argeş Piteşti – FC Petrolul Ploieşti 3-0 (1-0)

Marcatori: Buhăescu (3), Năstăsie (47), V. Gheorghe (90+3).

FC Argeş: Ureche – Tofan, Vişa, Turda, Hreniuc, Şerbănică – Buleică (79 Oancea), Panait, R. Costin (cpt), Năstăsie (82 V. Gheorghe) – Buhăescu (65 Enceanu). Antrenor: Emil Săndoi.

FC Petrolul: Tordai – Olaru, Cazan, Plămadă (55 Cruceru), Ţigănaşu – Chindriş (56 Tamuz), Ghinga – Lumu, Marinescu (cpt), Ştefănescu – Saim Tudor (75 Ţicu). Antrenor: Leo Grozavu.

Au arbitrat: George Rareş Vidican (Satu Mare) – Constantin Raul Ghiciulescu (Lugoj) şi Claudiu Doru Lucaciu (Cluj).

Arbitru rezervă: Nicuşor Viorel Flueran (Craiova).

Observatori: Victor Stănişteanu (Buzău) şi Alexandru Gherghe (Făgăraş).

Detalii

Dată Oră League Sezon
04/10/2018 17:00 Liga 2 2018-2019

Teren

Stadion Nicolae Dobrin
Aleea Stadionului, Pitești, Romania

Rezultate

ClubScor final
FC Argeș3
FC Petrolul Ploiești0

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs Farul Constanța

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043