FC Petrolul Ploiești vs ACS Energeticianul
Recapitulare
Petrolul a bifat cel de-al doilea succes din 2019, câştigând partida disputată, în această seară, pe “Ilie Oană”, cu ACS Energeticianul. “Lupii” s-au impus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de către Arnăutu şi Robert Moldoveanu, menţinându-se, astfel, la trei lungimi distanţă de ultima poziţie promovabilă direct.
Fără altă variantă decât victoria, petroliştii au început tare jocul cu Energeticianul, o formaţie care a aliniat mulţi jucători tineri în formula de start. Unul dintre ei portarul Teodor Axinte (18 ani), cel care a trebuit să suporte asediul “artileriei” petroliste încă din primele minute ale confruntării. Şi a făcut-o cu brio, pentru că a salvat incredibil la reluarea, din 8 metri, a lui Ştefănescu (5), apoi a respins, de sub transversală, şutul aceluiaşi Ştefănescu (7), şi s-a opus chiar şi la penaltyul bătut, în dreapta sa, de către Marinescu (9), o lovitură de pedeapsă dictată după ce Daniel Lung a avut o intervenţie în urma căreia i-a spart, la propriu, capul lui Bucşa.
Norocul oaspeţilor a persistat, pentru că Dragu (10) a respins de două ori de pe linia porţii, într-un interval de doar trei secunde, la şuturile lui Puşcaş, însă, în cele din urmă, ARNĂUTU (20) i-a încheiat perioada magică lui Axinte, atacantul “lupilor” marcând mult aşteptatul gol după ce a recuperat un balon la 25 de metri de buturile adverse, a avansat până în marginea careului mare şi a şutat imparabil!
Până la pauză nu s-a mai marcat, deşi ocazii au mai fost, dar Marinescu (31), Ştefănescu (37) sau Moldoveanu (39) au continuat să-l evidenţieze pe Axinte, iar partea secundă a fost deschisă de o nouă ratare a lui Ştefănescu (47), mijlocaşul ploieştenilor şutând, dintr-o poziţie ideală, peste poarta adversă.
Şi cum desprinderea pe tabelă a întârziat să apară, oaspeţii au îndrăznit ceva mai mult în ofensivă şi n-a lipsit mult să dea lovitura, atunci când Alexandru Popescu (79) a trimis, de la zece metri, pe direcţia lui Cezar Lungu.
Imediat, Robert Moldoveanu (80) a trecut de fundaşii adverşi şi, după ce l-a driblat şi pe Axinte, a trimis spre poartă, dar Misăraş a reuşit să se replieze şi să respingă in-extremis. La următoarea tentativă, însă, MOLDOVEANU (82) n-a mai ratat, reuşind să aducă liniştea cu un gol marcat după ce a primit o pasă excelentă de la Rusu şi a plasat balonul pe lângă portarul advers.
Aşa s-a scris istoria unui meci în care senzaţia rămasă a fost aceea a unei victorii mult mai categorice decât a lăsat-o să se înţeleagă scorul consemnat, la final, pe tabela de marcaj, Petrolul obţinând o victorie scontată, cu ajutorul căreia rămâne implicate în lupta promovării.
După 25 de etape, formaţia noastră ocupă locul cinci în ierarhia Ligii 2 Casa Pariurilor, cu 50 de puncte, iar duminică, de la ora 18.00, va juca, la Timişoara, cu ASU Politehnica.
Foto: Cristian Stavri
FC Petrolul Ploieşti – ACS Energeticianul 2-0 (1-0)
Marcatori: Arnăutu (20), R. Moldoveanu (82).
FC Petrolul: Lungu – Borţa, Sarris, Puşcaş, Ţicu – Bucşa – Marinescu (cpt), Kozoronis (71 N. Popescu) – R. Moldoveanu, Arnăutu (75 Malakyan), Ştefănescu (60 Rusu). Antrenor: Mugurel Cornăţeanu.
Energeticianul: Axinte – R. Petre, D. Lung (cpt), Ioniţă, Mişăraş, Dragu – Enache (69 Cenaj), Neacşa (46 Gîrbiţă), Petruş –– Vl. Rusu, Cioiu (62 Al. Popescu). Antrenor: George Zima.
Au arbitrat: Eduard Ioniţă (Galaţi) – Cosmin Vatamanu (Bucureşti) şi Mihăiţă Necula (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Marius Chiţu (Târgovişte).
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) şi Cristian Petropulos (Alba Iulia).
Detalii
Dată | Oră | League | Sezon |
---|---|---|---|
19/03/2019 | 19:30 | Liga 2 | 2018-2019 |
Rezultate
Club | Scor final |
---|---|
FC Petrolul Ploiești | 2 |
ACS Energeticianul | 0 |