FC Petrolul Ploiești vs ACS Urban Titu

FC Petrolul Ploiești vs ACS Urban Titu

vs

Recapitulare

Petrolul s-a calificat în faza a treia naţională a Cupei României, ediţia 2017-2018, după victoria obţinută, cu scorul de 2-0 (0-0), în confruntarea cu Urban Titu. Meciul, disputat pe „Ilie Oană”, a fost la discreţia ploieştenilor, cei care s-au impus prin golurile marcate de către Cosmin Lambru (61) şi Nini Popescu (64).

La prima apariţie din acest sezon pe „Ilie Oană”, petroliştii au trecut fără mari emoţii de una dintre colegele de serie şi eşalon, Urban Titu. Jocul s-a derulat într-un singur sens, spre poarta vizitatorilor, însă elevii lui Tavi Grigore şi-au îngreunat singuri misiunea, prin multele ratări din prima repriză. Rând pe rând, Lambru (9), Arnăutu (10), D. Gheorghe (26 şi 40) şi, din nou, Lambru (44) au trecut pe lângă deschiderea scorului, la pauză intrându-se, în cele din urmă, de pe poziţii de egalitate, oarecum nejustificat faţă de modul în care se derulaseră ostilităţile.

Lucrurile s-au limpezit la scurt timp după reluare, LAMBRU (61) reuşind să împingă mingea în plasă după un carambol în faţa porţii adverse, pentru ca, după doar trei minute, N. POPESCU să majoreze diferenţa cu o execuţie de fineţe, un lob peste portarul Popa, după o pasă excelentă a lui Chindriş.

2-0 a rămas scorul final, „lupii” făcând, astfel, încă un pas pe drumul ce şi l-au propus a fi cât mai lung în această competiţie, ţelul fiind acela de a aduce o echipă de prim eşalon pe „Ilie Oană”.

Până atunci, însă, sâmbătă începe campionatul, iar primul meci este tot acasă, cu Viitorul Domneşti (ora 20.00).

Video

Detalii

Dată Oră League
22/08/2017 19:00 Cupa Romaniei

Teren

Stadion Ilie Oană
Strada Alexandru Vlahuță 1, Ploiești, România

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
FC Petrolul Ploiești022
000

Următorul meci

ACSM Politehnica Iași vs FC Petrolul Ploiești

Stadion „Emil Alexandrescu”, Iasi
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă