FC Petrolul Ploiești vs AFC Dunărea Călărași

FC Petrolul Ploiești vs AFC Dunărea Călărași

vs

Recapitulare

Petrolul a depășit, cu bine, primul examen din nou an, declanșând, astfel, cursa de urmărire a echipelor aflate în zona promovării. La prima apariție oficială din 2020, „lupii” s-au impus, pe „Ilie Oană”, scor 2-0, în confruntarea cu Dunărea Călărași, prin golurile marcate de către Gabriel Deac (16) și Ștefan Blănaru (66).

În căutarea terenului pierdut în toamnă, „lupii” erau conștienți că doar un start cu dreptul în noul an le va oferi forța necesară pentru a remonta handicapul ce îi separă de locurile promovabile. Meciul de debut, cu Dunărea Călărași, de pe „Ilie Oană”, era, așadar, extrem de important și, în egală măsură, cât se poate de dificil, în condițiile în care oaspeții au aliniat o garnitură capabilă să pună, oricând și oriunde, probleme oricărei formații din eșalonul secund.

Și s-a văzut din start că nu va fi deloc ușor, trupa lui Pustai arătând în primele minute că nu a venit la Ploiești dispusă să joace rolul victimei sigure. Iar prima șansă le-a aparținut dunărenilor, atunci când Bawab (10) a bătut bine o lovitură liberă de la 17-18 metri, mingea se ducea spre vinclul din dreapta lui Avram, dar, inteligent poziționat în sprijinul portarului său, Gabi Deac a reușit să respingă, cu capul, din fața porții!

N-a trecut mult și a venit replica tăioasă a „lupilor”, care s-a materializat și printr-o primă modificare a tabelei de marcaj: Marinescu a executat un corner de pe stânga, la colțul scurt, iar DEAC (16) a apărut perfect în marginea careului mic, pentru o reluare, cu capul, ce l-a lăsat fără replică pe Krell: 1-0! Până la pauză, Deac (29 – „cap”, pe lângă poartă, după centrare Țicu) și Blănaru (30 – singur cu Krell, trimite în portarul oaspeților) au trecut pe lângă desprindere, iar prima repriză s-a încheiat cu emoții, pentru că, la una dintre ultimele faze, Bawab (45+2) a urmărit o centrare venită, de pe stânga, de la Honciu, și a reluat, de la câțiva metri, cu capul, în bara transversală a porții petroliste!

Scenariul s-a păstrat și după reluare, cu o dominare a ploieștenilor, dar și cu replici tăioase din partea vizitatorilor. Roige (49) a trimis, de la 20 de metri, puțin alături, apoi Calancea (50) a respins, de lângă bara din stânga sa, șutul lui Bărboianu, pentru ca Bawab (59) să se așeze bine pentru un șut, de la 14 metri, lateral dreapta, la colțul lung, mingea fiind deviată, din fericire, în corner!

Lucrurile aveau să se limpezească aproape de jumătatea reprizei secunde, atunci când, după un corner de pe dreapta și un șut al lui Răuță în blocajul unui adversar, BLĂNARU (66) a urmărit balonul și l-a trimis în plasă, reușind să „spargă gheața” în acest campionat! Iar, la 2-0, zarurile erau ca și aruncate, pentru că, pe final, „lupii” au avut maturitatea necesară pentru a gestiona așa cum trebuie avantajul, nelăsându-le adversarilor șansa să reintre în joc.

Petrolul începe, astfel, cu dreptul sezonul de primăvară și, profitând de primele rezultate înregistrate în etapa a 22-a, avansează trei poziții, urcând până pe poziția a cincea a ierarhiei eșalonului secund. În etapa următoare vom juca tot pe „Ilie Oană”, cu Farul Constanța, ziua de disputare a întâlnirii nefiind, încă, stabilită de către FRF.

Foto: Răzvan Păsărică/Cristi Stavri

FC Petrolul – Dunărea Călărași 2-0 (1-0)

Marcatori: Deac (16), Blănaru (66).

FC Petrolul: Avram – Bărboianu, Răuță, Manolache, Țicu – Pierce – Deac (83 Saim Tudor), Marinescu (cpt) (90+1 Sîrghi), Meza Colli, Roige – Blănaru (77 Younes). Antrenor: Constantin Enache.

Dunărea: Krell (36 Calancea) – Sîrbu, Șandru (cpt), Ozcan, Jica – Ariel Lopez (59 Tudoran) – Boboc, Honciu, Zaluschi – Bawab (75 Mediop) – B. Rusu. Antrenor: Cristian Pustai.

Au arbitrat: Iulian Dima (București) – Romică Bîrdeș (Pitești) și Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj).

Arbitru rezervă: Marius Chițu (Târgoviște).

Observatori: Ciprian Anton (Suceava) și Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc).

Detalii

Dată Oră League Sezon
22/02/2020 12:00 Liga 2 2019-2020

Teren

Stadion Ilie Oană
Strada Alexandru Vlahuță 1, Ploiești, România

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
FC Petrolul Ploiești112
AFC Dunărea 2005 Călărași000

FC Petrolul Ploiești

12Raul Avram Portari
17Alexandru Saim Tudor 27 Mijlocași
18Valentin Țicu Fundași
30Antoniu Ștefăniță Manolache Fundași

Următorul meci

FC Universitatea Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Cluj Arena
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043