FC Petrolul Ploiești vs FC Botoșani

FC Petrolul Ploiești vs FC Botoșani

vs

Recapitulare

Victoria cu FC Botoșani duce la șapte numărul meciurilor consecutive fără înfrângere și ne consolidează, totodată, poziția pe podiumul din Superliga. A fost 2-1, aseară, pe „Ilie Oană”, Irobiso (22) și Grozav (64) marcând golurile care contabilizează încă trei puncte în clasament în dreptul Petrolului.

Cu Botoșaniul, Petrolul a avut probleme în primele și în ultimele minute ale confruntării. În start, oaspeții au fost mai periculoși și au creat ceva pericol, cea mai mare ocazie a lor venind la șutul lui Mailat (16), deviat de către Tamaș în plasa laterală a colțului din dreapta lui Vâlceanu. Iar, la final, moldovenii au reintrat în joc după golul lui Sno, în primul minut al prelungirilor, și au forțat, mai apoi, o egalare miraculoasă, evident nedreaptă față de cum s-a desfășurat, per ansamblu, jocul de pe „Ilie Oană”.

În rest, între minutele 16 și 90+1 am asistat, fără doar și poate, la cea mai bună bucată de joc a „lupilor” din acest sezon. Dezinvolți, entuziaști, spectaculoși pe alocuri, elevii lui Nicolae Constantin au demonstrat din plin că locul trei ocupat în clasament, după ce s-a scurs mai bine de un sfert din sezonul regulat, nu este nici pe departe rodul unei conjuncturi. Petrolul și-a dominat clar adversara și foarte puțin i-a lipsit echipei noastre să obțină o victorie concludentă și ca diferență de scor, nu doar ca mod al derulării ostilităților.

Pentru prima dată titular în acest sezon, Irobiso a fost „man of the match” aseară, pe „Ilie Oană”. Puternicul atacant a deschis scorul, în minutul 22, atunci când a urmărit o minge salvată de Pap, la lovitura de cap a lui Huja, și a înscris cu un șut trimis din careu! Apoi, a fost responsabil cu pasele decisive. Un „assist” perfect pentru Jair (36), după o cursă impresionantă în partea dreaptă, dar mijlocașul brazilian, apărut la finalizare, a reluat pe lângă poartă din 6-7 metri! Și încă unul pentru Grozav (64), pe care Gicu l-a convertit în golul de 2-0, cu o execuție mai puțin convențională, dar suficientă cât să treacă mingea dincolo de linia porții!

Finalul, așa cum spuneam, a adus golul lui Sno, după o învălmășeală în fața porții lui Vâlceanu, și ceva speranțe pentru oaspeți că pot pleca neînvinși de la Ploiești. N-a fost cazul, pentru că defensiva condusă de către Gabi Tamaș a rezistat până la capăt, consfințind cea de-a cincea victorie a sezonului pentru echipa noastră.

Cu 17 puncte, ne consolidăm locul trei, pe care îl vom ocupa și după această etapă, indiferent de deznodământul ultimelor trei jocuri ce au mai rămas de disputat, iar sâmbătă mergem la Mediaș, pentru întâlnirea cu FC Hermannstadt, un veritabil duel nu doar al nou-promovatelor, ci și al revelațiilor acestui start de sezon.

FC Petrolul – FC Botoșani 2-1 (1-0)

Marcatori: Irobiso (22), Grozav (64)/Sno (90+1)

FC Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Huja – Borța, Dumitriu (82 Cebotaru), Seto (87 Tucaliuc), Jair (87 Bratu), Țicu (cpt) – Irobiso (72 Măzărache), Grozav (82 Manzala). Antrenor: Nicolae Constantin.

FC Botoșani: Pap (cpt) – Sno, Dican, Boli, Dragu – Ivanov (74 Sylla), Perianu (71 Târcoveanu), Mussis (74 Shahaf) – Barbosa (58 Petkovski), Camara (58 M. Roman), Mailat. Antrenor: Mihai Teja.

Cartonașe galbene: Seto (28), Irobiso (50), Meijers (86)/Mailat (41), Sno (62).

Detalii

Dată Oră League Sezon
04/09/2022 21:30 Superliga 2022-2023

Teren

Stadion Ilie Oană
Strada Alexandru Vlahuță 1, Ploiești, România

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
FC Petrolul Ploiești112
FC Botoșani011

FC Petrolul Ploiești

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs AFC Hermannstadt

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
12450
22348
32445
42444
52341