FC Petrolul Ploiești vs FC U Craiova 1948

FC Petrolul Ploiești vs FC U Craiova 1948

vs

Recapitulare

Petrolul și-a încheiat aventura în această ediție a Cupei României, după o înfrângere la limită suferită într-un meci în care nu i-a fost cu mai nimic inferioară prim-divizionarei U Craiova 1948. Oaspeții s-au impus cu 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de către Ondaan (52).

Deși își dorea să alinieze, așa cum anunțase, cea mai bună formulă contra Craiovei, Nae Constantin și-a văzut date planurile peste cap pe ultima sută de metri, unii dintre titularii constanți devenind indisponibili din cauza problemelor de natură medicală. „Căpitanul” Țicu, golgheterul Diarra sau Cebotaru, „metronomul” de la centrul terenului, n-au prins nici măcar „foaia”, văzând meciul din tribune, dar, chiar și așa, „11”-le de start al „lupilor” s-a ridicat la nivelul primului eșalon, de acolo de unde venea adversara din această seară.

Petroliștii au început curajos, împinși de la spate și de efervescența tribunelor, „Ilie Oană” reamintindu-și, cu această ocazie, de atmosfera de mare meci, iar Măzărache (6) a avut prima șansă, un șut de pe stânga, la colțul scurt, dar alături de bară. Saim Tudor (19), Vajushi (21) sau Măzărache (30) i-au încercat, mai apoi, vigilența tânărului Robert Popa, iar prima repriză s-a încheiat nedecis, după 45 de minute în care Craiova nu a pus prea multe probleme în ofensivă, italianul Compagno fiind neutralizat de pereche Lică-Huja.

Meciul s-a decis, însă, la șapte minute după reluare, atunci când trupa lui Adi Mutu a reușit o fază „șnur”, în care mingea a mers ca pe „ață” pe traseul Hugo Vieira-Compagno-Ondaan, ultimul dintre cei trei reușind să deschidă scorul cu un șut trimis, de la 16 metri, central, în colțul din dreapta lui Avram: 0-1! A fost reușita de care „alb-albaștrii” au avut nevoie pentru a tranșa calificarea, pentru că finalul, în ciuda unei presiuni a Petrolului, cu un șut peste transversală a lui Bratu (88) și o lovitură liberă, la ultima fază a întâlnirii, la care a urcat în careul advers inclusiv portarul Avram, nu a adus și golul egalizator, unul care, poate, ar fi fost meritat după modul în care s-au derulat ostilitățile.

Petrolul părăsește, cu capul sus, ediția 2021-2022 a Cupei României și rămâne, acum, să se concentreze pe lupta din campionat, acolo unde se află în fruntea ierarhiei după disputarea a șapte etape. Sâmbătă, de la ora 13.00, „lupii” merg la Dej, pentru jocul cu Unirea din localitate, meciul contând pentru runda cu numărul opt a eșalonului secund.

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu).

Petrolul Ploiești – U Craiova 1948 0-1 (0-0)

Marcator: Ondaan (52).

Petrolul: Avram – Olaru (cpt), Lică, Huja, Manolache – Chindriș, Seto – Saim Tudor (65 Constantinescu), Vajushi (85 Buia), Măzărache (76 Bratu) – Jarovic. Antrenor: Nicolae Constantin.

U Craiova 1948: R. Popa – Negru, Paramatti, Diallo (cpt), Huyghebaert – Ondaan (73 Albu), Asamoah, Van Durmen, Bușu (73 Gajic) – Compagno, Hugo Vieira (81 Bălan). Antrenor: Adrian Mutu.

Au arbitrat: Horia Mladinovici (București) – Vladimir Urzică (Piatra Neamț) și Marius Marchidanu (Brăila).

Rezervă: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe).

Observatori: Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc) și Mihai Duras (Deva).

Detalii

Dată Oră League Sezon
21/09/2021 18:45 Cupa Romaniei 2021-2022

Teren

Stadion Ilie Oană
Strada Alexandru Vlahuță 1, Ploiești, România

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
FC Petrolul Ploiești000
U Craiova 1948011

FC Petrolul Ploiești

2Marian Fernando Huja Fundași
5Valentin Țicu Fundași
6Viorel Ștefan Lică Fundași
7Armando Vajushi 10 Mijlocași
10Darius Grazian Buia 7 Mijlocași
11Takayuki Seto Mijlocași
12Raul Avram Portari
15Alberto Olaru Fundași
17Alexandru Saim Tudor 95 Mijlocași
19Senad Jarovic Atacanti
30Antoniu Ștefăniță Manolache Fundași
33Marius Chindriș Mijlocași
93Simon Moise Măzărache 98 Atacanti
95Mihai Constantinescu 17 Mijlocași
98Mario-George Bratu 93 Mijlocași

Următorul meci

AFC Unirea 04 Slobozia vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Slobozia
Play-Out Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043