FC Petrolul Ploiești vs Metaloglobus București
Recapitulare
Într-un start de sezon de primăvară în care toate formaţiile din fruntea clasamentului merg şnur, Petrolul este, din păcate, prima candidată la promovare care a călcat greşit. Şi asta chiar pe teren propriu, după un 1-1 cu Metaloglobus, formaţie care se poate lăuda, astfel, că le-a luat „lupilor” patru puncte din şase posibile.
Un meci pe care ploieştenii l-au început, practic, cu handicap, marea eroare a lui Ianoş Brînză (4) permiţându-i lui Claudiu Herea să marcheze un gol nesperat. Egalarea a venit, însă, repede, după ce MARINESCU (11) a transformat un penalty obţinut de către Moldoveanu, acesta fiind faultat de către Lungu, dar, din păcate, golul care a restabilit echilibrul nu le-a dat petroliştilor şi liniştea necesară pentru a trece la cârma ostilităţilor.
Ba, dimpotrivă, până la pauză comedia erorilor a continuat şi oaspeţii puteau pleca în avantaj la cabine, dar Vâlceanu (44) a ratat incredibil din faţa porţii goale, iar Brînză (45+1) a fost salvat de bară la o minge trimisă spre propria poartă de către Sarris. Greşeli au fost şi din partea arbitrului de centru, Ionuţ Coza trecând cu vederea un henţ intenţionat al lui Negotei (45), atunci când s-ar fi impus un cartonaş galben pentru jucătorul oaspeţilor şi, fiind cel de-al doilea, automat cel roşu!
La pauză, Mugurel Cornăţeanu a mutat de două ori, preferând siguranţă între buturi, prin introducerea lui Lungu în locul lui Brînză, în vreme ce locul „U21” al portarului a fost luat, în câmp, de către Saim Tudor, iar partea a doua a fost una nebună, cu ocazii mari de ambele părţi.
Petrolul a avut marea şansă să treacă în avantaj, dar, în decurs de doar câteva secunde, Sarris şi Cazan (56) au nimerit transversala porţii lui Fl. Iacob cu lovituri de cap expediate din preajma careului mic, pentru ca, pe contraatac, Claudiu Herea (62) să rămână în poziţie de „unu la unu” cu Lungu, portarul „găzarilor” intervenind, salvator, cu piciorul.
Şi în cealaltă poartă, Florin Iacob a făcut minuni, goalkeeperul bucureştenilor parând „capul” lui Sarris (59) şi, mai apoi, scoţând incredibil, de la vinclu, la şutul lui Saim Tudor (78), iar finalul s-a trăit cu sufletul la gură pe „Ilie Oană”, contraatacurile tăioase ale oaspeţilor, dar şi ratarea lui Ţigănaşu (90), ridicând pulsul celor peste 6000 de spectatori prezenţi la meci.
S-a terminat 1-1, Petrolul pierzând două puncte importante, ce o distanţează, pe moment, de zona promovării. Sâmbăta viitoare, de la ora 15.00, „lupii” au parte de un joc de totul sau nimic la Târgovişte, acolo unde nu mai au voie să comită vreun pas greşit pentru a nu-şi pune în pericol obiectivul.
FC Petrolul – Metaloglobus Bucureşti 1-1 (1-1)
Marcatori: Marinescu (11, pen)/Cl. Herea (4).
FC Petrolul: Brînză (46 Lungu) – Borţa, Sarris, Cazan, Ţigănaşu – Puşcaş – Marinescu (cpt), Kozoronis – Moldoveanu, Rusu (64 Arnăutu), Malakyan (46 Saim Tudor). Antrenor: Mugurel Cornăţeanu.
Metaloglobus: Iacob – Costache, Fl. Plămadă, Caramalău, Negotei (58 Şt. Niculae) – Potocea (58 Tomozei), A. Lungu, Al. Neagu, Vâlceanu –Cl. Herea, Ov. Herea (90+3 Frîncu). Antrenor: Laszlo Balint.
Au arbitrat: Ionuţ Coza (Cernica-Ilfov) – Raul Ghiciulescu (Lugoj) şi Andrei Chiţoiu Nicolae (Timişoara).
Arbitru de rezervă: Andrei Lucian Ţiţii (Sibiu).
Observatori: Radu Petre (Bucureşti) şi Traian Marcu (Sibiu).
Detalii
Dată | Oră | League | Sezon |
---|---|---|---|
03/03/2019 | 14:00 | Liga 2 | 2018-2019 |
Rezultate
Club | Scor final |
---|---|
FC Petrolul Ploiești | 1 |
Metaloglobus București | 1 |