FK Csikszereda vs FC Petrolul Ploiești

FK Csikszereda vs FC Petrolul Ploiești

vs

Recapitulare

Petrolul își continuă mersul de metronom, bifând cea de-a treia victorie consecutivă. Echipa lui Viorel Moldovan a câștigat în deplasarea de la Miercurea Ciuc, scor 2-1, și a urcat, astfel, pe podiumul eșalonului secund.

Ca să nu riște, cumva, să intre în jocul adversarului, așa cum avertiza, înaintea partidei, Viorel Moldovan că nu trebuie să se întâmple, „lupii” aveau nevoie de un gol rapid în deplasarea de la Miercurea Ciuc, una ce se anunța, de altfel, cât se poate de dificilă. Și socotelile s-au potrivit, pentru că, după nici trei minute de la primul fluier al centralului, Balint l-a depășit în sprint pe Intzidis, fundașul central grec a comis un fault de penalti, iar Vajushi a înscris de la punctul cu var!

Continuarea n-a fost chiar simplă, pentru că ciucanii au căutat o replică rapidă, prin care să restabilească echilibrul, dar defensiva ploieșteană s-a descurcat admirabil în fața tentativelor ofensive ale gazdelor. Ceva emoții a dat Meszaros (23), cu un șut de la 18 metri ce a ocolit, de puțin butul, din stânga lui Avram, după care „lupii” au „mușcat” încă o dată pe contraatac, același Armando Vajushi (33) majorând diferența după ce a propulsat balonul, din marginea careului mare, în vinclul din dreapta lui Rybansky.

La reluare, petroliștii au părut să reducă din turație, lucru pe care harghitenii l-au speculat prompt, atunci când Bauza (58) a rămas cu mingea la picior, după o lovitură liberă de pe dreapta, și a găsit, de la 14 metri, culoarul ideal către plasa porții lui Avram!

Meciul s-a aprins, Csikszereda a prins tot mai mult curaj, iar lucrurile păreau să se complice, după ce Balint a văzut două „galbene” și, implicit, cartonașul roșu, atunci când mai erau aproape 20 de minute de joc. Imediat, însă, echilibrul numeric s-a restabilit, pentru că Norbert Janos a fost și el trimis la cabine, după o intrare extrem de riscantă asupra lui Avram, iar finalul n-a mai adus vreo modificare a tabelei de marcaj, „lupii” având maturitatea necesară pentru a gestiona avantajul.

Cu această victorie, trupa lui Moldovan ajunge pe poziția a treia în clasamentul la zi al eșalonului secund, adunând nouă puncte, cu unul mai puțin decât cele două formații din față, U Craiova și Rapid. În etapa viitoare, Petrolul va juca, sâmbătă, de la ora 18.45, pe „Ilie Oană”, cu Dunărea Călărași.

Foto: Răzvan Păsărică

AFK Csikszereda – FC Petrolul Ploiești 1-2 (0-2)

Marcatori: Bauza (58)/Vajushi (3 – pen., 33)

AFK Csikszereda: Rybansky – Tackacs, Intzidis, Apro, Palmeș (62 Janos Norbert) – E. Gonzalez, L. Bara (84 T. Suciu) – Botorok (46 Rotar), Bauza (84 Pinter), Marrone – Meszaros (46 Kalman). Antrenor: Valentin Suciu.

FC Petrolul: Avram – Mendoza, Meijers, Manolache, Țicu – Nir Lax (64 Salifu) – Bratu (46 Constantinescu), Ekollo (88 Răuță), Roige (cpt) (76 Buhăescu), Vajushi (88 Botic) – Balint. Antrenor: Viorel Moldovan.

Au arbitrat: Marius Nechita Chiorean (Cluj) – Stelian Slabu (Brașov) și Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare).

Arbitru de rezervă: Ionuț Constantinescu (Galați).

Observatori: Petre Radu (București) și Ionel Nicolae Brîndușă (Călărași).

Cartonaș roșu: Janos Norbert (73)/Balint (72).

Detalii

Dată Oră League Sezon
21/09/2020 18:00 Liga 2 2020-2021

Teren

Stadion Miercurea Ciuc
Strada Stadion, Toplița Ciuc, Miercurea Ciuc, Harghita, 530222, România

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
FK Csikszereda011
FC Petrolul Ploiești202

FC Petrolul Ploiești

3Bart Adrianus Johannes Meijers Fundași
5Valentin Țicu Fundași
7Armando Vajushi 88 Mijlocași
12Raul Avram Portari
30Antoniu Ștefăniță Manolache Fundași
95Mihai Constantinescu 98 Mijlocași
98Mario-George Bratu 95 Mijlocași

Următorul meci

Gloria Buzău vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Gloria Buzău
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043