U Cluj vs FC Petrolul Ploiești

U Cluj vs FC Petrolul Ploiești

vs

Recapitulare

Petrolul a câștigat ultimul meci disputat în sezonul regular, 2-1 la Cluj, un rezultat care, din păcate, nu a ajutat cu nimic în lupta pentru play-off. Golurile „lupilor” au fost marcate de către Silviu Pană (55) și Vajushi (90+2, penalti), pentru gazde punctând Taub (73).

Cu mai puțin de 1% șanse reale să prindă, in-extremis, un loc în play-off, Petrolul a mers la Cluj să încerce, măcar, să mai repare un pic din imaginea lăsată, în plan sportiv, pe parcursul acestui campionat. E drept, nici amfitrionii nu erau într-o postura mult mai încurajatoare, așa încât meciul de pe „Cluj Arena” a semănat, mai degrabă, cu un derbi al marilor dezamăgiri…

Unul pe care Universitatea l-a început mai bine, obținând o lovitură de pedeapsă când încă nu trecuse un minut de la fluierul de start, pe care, însă, Ribeiro a irosit-o, șutând pe lângă bara din dreapta lui Avram! Clujenii au continuat să atace și să rateze, prin Meșter (10 – șut din careu, respins de Avram), Ogbu (11 – lovitură de cap, pe lângă poartă) și Ribeiro (15 – șut, de la 18 metri, în transversală), dar, în ciuda presiunii gazdelor, tabela de marcaj nu a suportat vreo modificare până la pauză.

„Lupii” au ieșit ceva mai „vioi” de la cabine și au abordat partea a doua mai curajos, căutând să pună probleme defensivei gazdelor. Iar Silviu Pană (55) a reușit cu adevărat un eurogol, atunci  când, văzându-l ieșit din poartă pe Muțiu, a șutat perfect din cercul de la centrul terenului, deschizând scorul și dând, astfel, o altă turnură meciului! A urmat o perioadă bună a elevilor lui Tavi Grigore, dar, din păcate, rămasă nespeculată, iar Clujul a izbutit, aproape de nicăieri, să revină în meci, Taub (73) învingându-l pe Avram cu un șut în diagonală, de la 14 metri lateral stânga, la colțul lung: 1-1.

Finalul a adus, însă, prima victorie a Petrolului, în ultimii trei ani, pe terenul lui „U”, venită după un penalti transformat, în prelungiri, de către Vajushi. Un succes, din păcate, amar, pentru că Petrolul termină sezonul regular departe de obiectivul propus.

Mâine urmează tragerea la sorți, pentru stabilirea programului din play-out, formația noastră urmând să facă parte dintr-o serie cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, CSM Reșița și Aerostar Bacău. Conform regulamentului, se va intra în play-out cu punctele acumulate în sezonul regular, urmând să se joace un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formație. În cealaltă serie se vor regăsi Farul Constanța, Metaloglobus București, Universitatea Cluj, Comuna Recea, Ripensia Timișoara, CSM Slatina și Pandurii Lignitul Tg. Jiu. Locurile 7 și 8 vor retrograda direct, în vreme ce formațiile care vor termina pe poziția a cincea vor susține un joc de baraj, câștigătoarea acestuia păstrându-și locul în eșalonul secund.

Foto: Paul Ursachi.

FC Universitatea Cluj – FC Petrolul Ploiești 1-2 (0-0)

Marcatori: Taub (73)/ S. Pană (55), Vajushi (90+2, pen).

FC Universitatea: Muțiu – Taub, Telcean, V. Dican, Luchin – Pârvulescu (70 Golan), Atska (65 Gavra), Filip (85 Ștefănescu) – Meșter (70 Ilieș), Ogbu (65 Pop), Ribeiro. Antrenor: Costel Enache.

FC Petrolul: Avram – Olaru, Meijers, Huja, Țicu – S. Pană – Constantinescu (75 Bratu), Ekollo (80 Arnăutu), Roige (cpt) (80 Mondragon), Vajushi – Buhăescu. Antrenor: Octavian Grigore.

Au arbitrat: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) – Ciprian Florin Danșa (Satu Mare) și Tunyogi Ferencz (Zalău).

Arbitru de rezervă: Kovacs Szabolcs (Carei).

Observatori: Iulian Spătaru (Timișoara) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Detalii

Dată Oră League Sezon
28/03/2021 15:00 Liga 2 2020-2021

Teren

Stadion Cluj Arena
Splaiul Independenţei, Cluj-Napoca 400000, Romania

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăScor final
FC Universitatea Cluj011
FC Petrolul Ploiești022

FC Petrolul Ploiești

2Marian Fernando Huja Fundași
3Bart Adrianus Johannes Meijers Fundași
5Valentin Țicu Fundași
7Armando Vajushi Mijlocași
12Raul Avram Portari
15Alberto Olaru Fundași
24Silviu Gabriel Pană Mijlocași
95Mihai Constantinescu 98 Mijlocași
98Mario-George Bratu 95 Mijlocași

Următorul meci

FC CFR 1907 Cluj vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Dr. Constantin Radulescu
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
13064
23055
33053
43049
53043