UTA Arad vs FC Petrolul Ploiești
Recapitulare
Petrolul a încheiat anul cu un eșec drastic suferit pe terenul liderei eșalonului secund, UTA Arad. După un meci pe care ploieștenii l-au abordat, vreme de o repriză, în inferioritate numerică, amfitrionii s-au impus cu scorul de 3-0, prin golurile lui Buhăcianu (70), C. Rus (81) și Al. Ioniță (90+1).
Ultimul mare derbi al anului la nivelul eșalonului secund, meciul de la Arad a suscitat, așa cum era de așteptat, un interes deosebit, date fiind și implicațiile sale majore din clasament. Astfel, în ciuda frigului pătrunzător, tribunele micuței arene „Motorul” au fost luate cu asalt, dar jocul, în primele 45 de minute, a fost la fel de înghețat ca și atmosfera de afară. Miza a părut să-și spună cuvântul, ambele echipe au fost destul de temătoare și, în consecință, n-au produs mare lucru pe faza ofensivă. UTA a avut un șut, din 20 de metri, al lui Ursu (17), prins de către Raul, și alte câteva prezențe periculoase în suprafața de pedeapsă, în vreme ce „lupii” au replicat cu un șut al lui Arnăutu (21), ce a trecut peste poartă, și o lovitură de cap a lui Bratu (33), la care mingea a ocolit de puțin colțul scurt.
Dincolo de modul în care a decurs jocul, prima repriză a fost, însă, una cu mult ghinion pentru formația noastră. După ce Țicu a clacat la încălzire, acuzând o durere de spate ce l-a transformat în indisponibil de ultim moment, „lupii” l-au pierdut, încă după primul sfert de oră, și pe Sîrghi, accidentat la rândul său, astfel încât defensiva a suferit, din mers, schimbări majore. Și de parca nu era suficient, chiar înainte de pauză, Arnăutu a văzut cartonașul roșu pentru proteste, așa încât, cu Petrolul rămasă în zece, lucrurile se complicau mult în perspectiva unei părți secunde „de foc”!
Și, așa cum era de așteptat, UTA a ieșit de la vestiare decisă să profite cât mai repede de avantajul numeric, încercând să ducă jocul cât mai aproape de buturile ploieștene. Atacurile au curs în valuri, Avram a rezistat la o deviere nefericită a lui Manolache (53) și la lovitura de cap a lui Ciprian Rus (57), ce a trecut de puțin pe lângă poartă, dar totul s-a prăbușit cu 20 de minute înainte de final, atunci când defensiva petrolistă a fost păcălită de o minge aruncată în adâncime, iar Buhăcianu a profitat și a deschis scorul cu un șut din interiorul careului!
Din acel moment, totul devenea cât se poate de simplu pentru amfitrioni, așa încât golurile desprinderii, marcate de către Ciprian Rus (81), cu un șut sub transversală expediat de la zece metri, și Alexandru Ioniță (90+1), după o pasă a aceluiași Rus, au venit firesc, UTA confirmându-și, astfel, poziția din fruntea clasamentului.
Petrolul încheie anul cu cea de-a cincea înfrângere stagională și, cu 31 de puncte, iernează pe poziția a opta, la șase puncte de locurile ce duc direct în primul eșalon și la patru de baraj.
UTA Arad – FC Petrolul Ploiești 3-0 (0-0)
Marcatori: Buhăcianu (70), C. Rus (81), Al. Ioniță (90+1).
UTA: Iacob – Tomozei, Ilie, Melinte, Buștea – Moise, Isac (77 Hrezdac) – Ursu (59 Al. Ioniță), Buhăcianu (85 Oroian), Miculescu – C. Rus (cpt). Antrenor: Laszlo Balint.
FC Petrolul: Avram – Bărboianu, Olaru, Sîrghi (19 Zaharia), Manolache – Meza Colli (71 Deac), Mihăescu – Bratu, Marinescu (cpt), Saim Tudor (55 Gavrilă) – Arnăutu. Antrenor: Flavius Stoican.
Au arbitrat: Horia Gabriel Mladinovici (București) – Cosmin Vatamanu (București) și Mihăiță Necula (București).
Arbitru de rezervă: Viorel Flueran (Craiova).
Observatori: Dan Jiga (Bistrița) și Dumitru Paraschiv (Drobeta Tr. Severin).
Cartonaș roșu: Arnăutu (45).
Detalii
Dată | Oră | League | Sezon |
---|---|---|---|
08/12/2019 | 13:00 | Liga 2 | 2019-2020 |
Rezultate
Club | Prima repriză | A doua repriză | Scor final |
---|---|---|---|
UTA Arad | 0 | 3 | 3 |
FC Petrolul Ploiești | 0 | 0 | 0 |