Mulțumim, Mario Bratu!

După ce și-a petrecut întreaga carieră în curtea clubului nostru, Mario Bratu, jucătorul crescut și lansat de Petrolul către fotbalul de performanță, a ales să dea curs unei noi provocări.

Astfel, respectând dorința celui care ne-a oferit multe momente frumoase, cum ar fi cele două goluri marcate în poarta Concordiei Chiajna în meciul decisiv pentru revenirea pe scena primului eșalon, FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, privind cedarea mijlocașului la fosta câștigătoare a Cupei României. Transferul este unul definitiv, clubul nostru păstrând un procent de 30% dintr-o viitoare tranzacție a jucătorului.

În vârstă de 22 de ani, Mario a parcurs toate etapele la Petrolul Ploiești, de la copii și juniori și până la prima formație, pentru care a debutat când încă nu împlinise 16 ani, într-un meci din Liga a 3-a ,cu „satelitul” Concordiei Chiajna (6 aprilie 2018). De atunci a adunat 118 prezențe în tricoul „galben-albastru”, marcând și 12 goluri pentru Petrolul.

Mulțumim, Mario Bratu! Mult succes în continuare!

Bornele lui Mario Bratu la FC Petrolul Ploiești:

6 aprilie 2018 – debut în Liga 3/FC Petrolul – Concordia II Chiajna (scor 4-0)

4 august 2019 – debut în Liga 2/Metaloglobus București – FC Petrolul (scor 1-2)

4 august 2019 – primul gol pentru Petrolul, cel al victoriei cu Metaloglobus (minutul 90)

18 iulie 2022 – debut în Superliga/ FC Petrolul – FC Voluntari (scor 0-2)

27 februarie 2023 – primul gol în Superliga/ FC Petrolul – CFR Cluj (scor 2-5)

Următorul meci

FCSB vs FC Petrolul Ploiești

Arena Nationala
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11635
21632
31630
41629
51627
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă