Oțelul Galați – FC Petrolul 0-0/„Campioanele” remizelor nu s-au dezmințit!

Un meci care a opus „campioanele” remizelor din acest sezon nu putea să se încheie altfel decât nedecis! Ba chiar și fără gol marcat, așa cum s-a întâmplat sâmbătă la Galați, acolo unde Petrolul a obținut un punct – muncit, norocos sau cum o vrea să-l catalogheze fiecare – cu ajutorul căruia își îmbunătățește, totusi, zestrea din clasament.

E drept, prestația „lupilor” nu s-a ridicat, poate, la nivelul așteptărilor, mai cu seamă în primele 45 de minute, dominate cu autoritate de către gălățeni. Gazdele au impus un forcing ofensiv din start, au „colecționat” corner după corner încă din primele minute, au avut o „transversală”, la șutul lui Maciel (21), plus încă alte câteva șuturi periculoase, precum cele expediate de Miguel Silva (21) și Bodișteanu (45+1), la care Zima a intervenit salvator.

După pauză, petroliștii s-au așezat ceva mai bine în teren, mai ales după aparițiile lui Ișfan și Irobiso, care au adus un plus de consistență ofensivă, chiar dacă nematerializată prin ocazii importante la poarta gazdelor. O singură, dar uriașă, oportunitate, venită în prelungiri, după o fază fixă, atunci când Huja (90+2) a reluat, cu capul, spre buturile Oțelului, iar Relu Stoian a avut un reflex excelent și a respins balonul în transversală!

S-a terminat, astfel, 0-0, iar echipa noastră rămâne neînvinsă după primele două confruntări din 2024. Cu 31 de puncte ne aflăm, deocamdată, pe locul 8, la trei lungimi distanță de zona de play-off, și ne pregătim să primim vizita echipei care a dominat fotbalul românesc în ultimii ani, CFR Cluj, pe care o vom întâlni sâmbătă, de la ora 17.00, pe „Ilie Oană”.

Foto: Sorin Pană

Oțelul Galați – FC Petrolul 0-0

Oțelul: Stoian – Zhelev, Cisse, Lovric, M. Silva – Zivulic – Maciel (90+1 Fatai), Santos Lameira (65 Al. Pop), Cisotti (cpt), Bodișteanu – Rusevic (80 Cîrjan). Antrenor: Dorinel Munteanu.

FC Petrolul: Zima – Dumitriu (66 Irobiso), Papp, Meijers, Huja, Țicu (cpt) – Seto, Diomande (46 Ișfan), Jair – Musi (66 D. Radu), Grozav (85 Jefferson). Antrenor: Florin Pîrvu.

Au arbitrat: Kovacs Szabolcs – Radu Adrian Ghinguleac și Adrian Vornicu.

Rezervă: Vlad Băban.

Arbitru VAR: Radu Petrescu.

Arbitru AVAR: Cristina Maria Trandafir.

Observatori: Augustus Constantin și Marcel Vasile.

Cartonașe galbene: Santos Lameira (63), Bodișteanu (80)/Meijers (70), Ișfan (77).

Următorul meci

FC Petrolul Ploiești vs ACS Oțelul Galați

Stadion Ilie Oană
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11532
21532
31529
41426
51426
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă