Oțelul Galați – FC Petrolul/Gata pentru start!

Două zile au mai rămas până la debutul „lupilor” în noul campionat, primul meci al Petrolului în sezonul 2025-2026 fiind programat să se dispute duminică, de la ora 18.30, pe terenul Oțelului Galați.

Cu un nou staff tehnic și cu câteva permutări la nivelul lotului de jucatori, petrecute în această vară, petroliștii abordează cu optimism în noua stagiune. „Așteptăm cu nerăbdare, și eu, și jucatorii, startul oficial al campionatului. Făcând o retrospective a stagiului de pregătire din această vară, mă declar mulțumit de cum a decurs acesta și sunt convins că suntem pregătiți 100% pentru startul sezonului. Am avut cinci săptămâni în care ne-am antrenat foarte bine, cu jocuri de verificare bune. E clar că nu putem face o comparație între meciurile amicale și cele oficiale, în care se joacă pe puncte, pe bani, cu presiune, dar a fost o perioadă de pregătire în care jucătorii s-au implicat din toate punctele de vedere, și aici mă refer atât la partea fizică, cât și la cea tactică”, a spus tehnicianul „galben-albaștrilor”, Liviu Ciobotariu. „Urmează, acum, examenul oficial! Vom întâlni Oțelul, o echipă cu un antrenor foarte bun, Gyusi Balint, pe care eu îl apreciez foarte mult pentru munca pe care o depune. Un meci în care va trebui să fim foarte exacți în tot ceea ce facem, știm că, probabil, stadionul va fi plin, dar vom merge la Galați să câștigăm, pentru că ne dorim foarte mult să începem bine sezonul. Suntem pregătiți pentru acest examen oficial, avem unele repere după jocurile de pregătire, mi-am format un prim 11 în această perioadă, așa că trebuie să fim pozitivi și să mergem acolo cu gândul că putem câștiga cele trei puncte. Nu va fi ușor, evident, dar sunt optimist că vom face o partidă bună”, a continuat Ciobotariu.

„Sper să fiu inspirat și să aleg cea mai bună formulă de start. În mare parte sunt decis asupra primului 11, dar pot să spun că jucatorii m-au pus în dificultate prin randamentul lor din antrenamente și din jocurile amicale, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Sunt mulțumit de toți jucatorii, de modul în care au răspuns în această perioadă, iar cei care au venit s-au acomodat foarte repede, asta și cu ajutorul grupului foarte bun existent, deja, aici. Vreau ca echipa să arate bine, îmi doresc să-i facem fericiți pe cei care iubesc acest club, iar ca asta să se întâmple va trebui să câștigăm la Galați. Asta înseamnă că trebuie să marcăm goluri, dar și să fim foarte siguri pe ceea ce înseamnă defensiva. O să atacăm, o să ne și apărăm, o să ne facem strategia în așa fel încât să ne atingem obiectivul. Iar obiectivul principal în reprezintă cele trei puncte puse în joc”, a concluzionat Liviu Ciobotariu.

Unul dintre jucatorii sosiți în această vară în tabăra „galben-albastră”, fundașul central Franjo Prce (29 ani), a vorbit, la rândul său, despre așteptările pe care le are de la acest sezon. „Sunt fericit să fiu parte din acest club mare și ceea ce pot să promit este că voi da tot ce am mai bun ca să-mi ajut echipa să-și atingă obiectivele în acest sezon. Personal, obiectivul meu este să fiu mai bun de la zi la zi, iar cel al echipei este, desigur, să încerce să câștige fiecare meci”, a spus apărătorul croat. „Am mai mulți foști coechipieri care au jucat în România și, bineînțeles, am vorbit cu ei. Mi-au vorbit de bine despre acest club, despre fanii care sunt aici și n-am avut niciun fel de îndoieli atunci când am ales să vin la Petrolul. Sunt pregătit, pentru că nu am avut vacanță și vin direct din campionat, iar ultimul meci oficial l-am jucat chiar înainte să ajung în cantonamentul din Slovenia. Desigur, antrenorul va fi cel care va decide formula de start și cred că va avea destule dificultăți, pentru că este un lot format din jucatori cu calitate, inclusiv pe postul meu”, a afirmat Prce.

Partida de la Galați se va juca duminică, de la ora 18.30. „Lupii” vor pleca de mâine către orașul de la Dunăre, cu un lot din care nu va face parte unul dintre „veterani”, fundașul central Paul Papp, în continuare nerefăcut în totalitate după accidentarea suferită în ultima etapă a sezonului trecut. Desigur, notăm în continuare și absențele, de lungă durată deja, ale lui Vali Țicu, Fabricio Baiano și Lucian Dumitriu, cei trei jucători aflându-se în perioada de recuperare după intervențiile chirurgicale suferite.

 

Lotul și numerele de pe tricou pentru sezonul 2025-2026

  1. Andrei Raul BĂLBĂRĂU (gk)
  2. Juan Andreas PĂTRAȘCU
  3. Alexandru Iulian STĂNICĂ
  4. Paul PAPP
  5. Tommi Mati JYRY
  6. Gheorghe Teodor GROZAV
  7. Alexandru MATEIU
  8. Adi Marian CHICĂ-ROȘĂ
  9. Rareș Cristian MANOLACHE
  10. Valentin GHEORGHE
  11. Brahima DOUKANSY
  12. David ILIE
  13. Konstantinos DOUMTSIOS
  14. Sergiu Cătălin HANCA
  15. David Ionuț PARASCHIV
  16. Denis Răzvan RADU
  17. Tidiane KEITA
  18. Ricardo Jose VEIGA VARZIM MIRANDA „Ricardinho”
  19. Fabricio SANTOS DE JESUS „Baiano”
  20. Kilian LUDEWIG
  21. Ioan Cătălin TOLEA
  22. Ștefan Alexandru RĂDULESCU (gk)
  23. Andrei Cristian JERCĂLĂU (gk)
  24. Alin Marius BOȚOGAN
  25. Stefan KRELL (gk)
  26. Lucian Mihai DUMITRIU
  27. Constantin Valentin ȚICU
  28. Bogdan Nicolae MARIAN
  29. Yohan Cedric Benjamin ROCHE
  30. Franjo PRCE
  31. Iustin Alexandru RĂDUCAN
  32. Augustin Cristian DUMITRACHE
  33. Raul Gabriel BUCUR

Următorul meci

FCSB vs FC Petrolul Ploiești

Arena Nationala
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11632
21532
31529
41529
51426
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă