Pauză competițională cu două meciuri de verificare

Superliga intră într-o pauză de trei săptămâni, de care profită și „lupii”, cei care se vor bucură de o binemeritată mini-vacanță până la finalul acestei săptămâni. Elevii lui Ricardo Sousa se vor întoarce la antrenamente de lunea viitoare, iar până la reluarea competiției au programate și două partide de verificare, în compania unor formații de eșalon secund.

Astfel, vineri, 2 octombrie, FC Petrolul o va întâlni pe CS Afumați, ora și locul de desfășurare urmând să fie stabilite în perioada următoare, iar, sâmbătă, 3 octombrie, echipa noastră va juca cu CS Târgoviște, formația dâmbovițeană fiind gazda confruntării.

Patru jucători la loturile naționale

Mijlocașul Calal Huseynov (23 ani) a plecat către Baku, pentru a răspunde convocării echipei naționale a Azerbaidjanului, cu care va participa la meciurile oficiale din cadrul Ligii Națiunilor. Huseynov are, deja, 10 prezențe bifate pentru prima reprezentativă a țării sale, palmares pe care și-l poate completa în situația în care se va apela la el în confruntările cu Lituania (27 septembrie și 4 octombrie) și Liechtenstein (1 octombrie).

La rândul lor, puștii Ștefan Rădulescu, Liviu Argeșanu și Rareș Manolache se află, încă de sâmbătă, la lotul național „U17”, cu care participă la un turneu în Slovenia. România va întâlni de două ori reprezentativa similară a gazdelor, partidele fiind programate să se joace astăzi, de la ora 16.00, și joi, de la ora 11.00. Naționala de juniori pregătește participarea în runda 1 a calificărilor pentru turneul final UEFA EURO U17 2027. În primele meciuri de calificare, tinerii tricolori vor întâlni, în 27 octombrie și 2 noiembrie, în Cipru, pe Insulele Feroe și Cipru.

Următorul meci

Farul Constanța vs FC Petrolul Ploiești

Stadion Central Academia "Gheorghe Hagi"
Superliga

Meciuri

DatăEvenimentOră/Rezultat

Clasament

LocClubMPct
11023
21021
31020
41019
5915
Despre cookie-uri

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browser-ul tău și are funcții precum recunoașterea unui utilizator ce se întoarce pe site-ul nostru și ne ajută pe noi să înțelegem care părți ale site-ului sunt cele mai interesante și utile.

Poți modifica toate aceste setări ale cookie-urilor navigând prin filele din partea stângă